Serviciile secrete sunt indispensabile oricărui stat modern. Ele asigură stabilitatea și siguranța acestuia. În momentul când devin prea puternice și prea influente și nu mai servesc intereselor și drepturilor cetățenilor și controlează sau influențează viața politică și economică a statului respectiv, atunci democrația, statul de drept și instituțiile din orice țară se află în pericol.
Aceasta este situația statului numit România, după 35 de ani de democrație originală și după experimentele care au secătuit și secătuiesc în continuare o societate bolnavă și disfuncțională, arătându-și din plin neputința și slăbiciunile.
La această situație au contribuit și contribuie în prezent și serviciile secrete române, prea multe, prea puternice, nereformate și fără o lege eficientă care să le structureze activitatea și competențele. Singurele legi ale siguranței naționale datează din anul 1991.
Și președintele Băsescu și președintele Johannis au încercat să reformeze acest domeniu atât de sensibil însă au eșuat. În situația ultimului președinte, datorită intervenției salutare pentru democrația românească a jurnaliștilor de la G4Media, în luna iunie a anului 2022, care au făcut publice zece proiecte de legi ale securității naționale, am putut constata nu doar că activitatea serviciilor secrete nu era mai judicios reglementată, ci și că acestea ar fi deținut și mai multă putere decât în prezent în statul român.
De remarcat că politicenii nu au lucrat la aceste proiecte de legi, ele au venit deja modificate de serviciile secrete.
Cele zece proiecte de legi ale securității naționale se intitulează astfel: proiect de lege privind activitatea de informații și contrainformații, proiect lege CSAT, proiect lege organizare MAI, proiect lege SIE, proiect lege SPP, proiect lege SRI, proiect lege STS, proiect legea apărării naționale, proiect legea Sistemul integral al Situațiilor de Criză și proiect legea Securității și Apărării Cibernetice.
Deși serviciile secrete primesc an de an bugete tot mai mari, au personal tot mai numeros și beneficiază de tehnica de lucru corespunzătoare, ele au devenit stat în stat și nu doar că nu dau socoteală nimănui, dar, așa cum am afirmat anterior, s-au infiltrat și controlează mai toate domeniile importante din stat, unde dețin influență, bani și putere.
Presa a dezvăluit că 100 de agenți acoperiți ai SRI au fost angajați la Direcția Antifraudă. De altfel, există sute de angajați de la Ministerul de Interne detașați la diferite instituții publice. Mai adaug că în România avem foarte mulți ofițeri de informații la mia de locuitori.
Comisiile de control ale Parlamentului României, care ar trebui să monitorizeze activitatea serviciilor secrete, sunt o glumă proastă. Ele au competențe foarte limitate, iar informațiile obținute sunt secrete de stat, ceea ce este anormal în activitatea lor, și nu pot urmări, la fel ca în țările dezvoltate din Occident, ce se întâmplă real în interiorul serviciilor secrete, lucruri arzătoare referitoare la fondurile operative, la bugetele și operațiunile lor, și, mai ales, ce se întâmplă cu miile de ofițeri rezerviști care, după cum s-a observat, își folosesc secretele pentru a prospera economic sau pentru a-și rezolva eventualele probleme juridice.
Să mai spunem că politicienii înșiși sunt vinovați de situația anormală în funcționarea la vârf a statului român, din cauza fricii pe care o au de eventuale consecințe negative față de carierele sau funcțiile deținute. Serviciile secrete, omniprezente și atotcunoscătoare, dețin toate informațiile în legătură cu trecutul lor mai mult sau mai puțin demn de încredere, controlându-le pe cale de consecință, activitatea și evoluția. Chiar și numai când apar anumite zvonuri despre ce ar urma să se întâmple, despre cine ar urma să-și piardă funcția, de exemplu, frica se instalează și oamenii politici devin vulnerabili și ușor de controlat.
O altă problemă gravă o constituie așa-zisele instituții academice militarizate, cum ar fi Colegiul Național de Apărare și Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, pe care cine le urmează, și sunt nenumărați politicieni foarte cunoscuți în acest caz, are acces la funcții înalte în stat și la cariere de succes.
Subliniez că este nociv pentru democrația românească ca politicienii să învețe guvernare de la militari și de la serviciile secrete!
În aceste instituții a proliferat filiera doctoratelor plagiate, o rușine pentru viața academică a țării și pentru absolvenții de valoare care obțin titluri academice prin muncă susținută și cunoștințe solide.
Jurnalista Emilia Șercan a descoperit că și un fost prim-ministru a obținut la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” titlul de doctor în Științe militare cu o teză în mare parte plagiată, însă domnia sa aparținând sistemului a avut grijă ca ancheta Procuraturii să fie trasă pe linie moartă.
Procurorul de caz a fost, bineînțeles, avansat pentru „serviciile” sale, fiind numit de președintele Johannis șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Temuta Securitate din timpul comunismului, înființată de partidul comunist ca armă împotriva „dușmanilor poporului”, adică a celor care se împotriveau politicii partidului, și care a fost un slujitor devotat intereselor partidului comunist, după așa-zisa Revoluție din anul 1989, s-a împărțit în timp în șase servicii de securitate distincte, și din cauza puterii economice deținute de foștii membri din timpul regimului comunist, care beneficiau de rețelele de comerț exterior, de exporturi strategice și de valută forte (fosta UM 0107 de Aport Valutar Special), s-au erijat mai târziu în noii oameni de afaceri prosperi din capitalismul nostru de mucava, devenind ceea ce sunt astăzi, adică conducătorii din umbră ai afacerilor statului român post-revoluționar.
Doar că nu mai slujesc ei Parlamentul României, ci Parlamentul României satisface astăzi interesele serviciilor secrete apărute. Așa a ajuns fosta Securitate să fie marea câștigătoare după evenimentele din decembrie 1989.
Amintesc că serviciile secrete române în momentul de față sunt următoarele:
– Serviciul Român de Informații (SRI), serviciul secret intern.
– Serviciul de Informații Externe (SIE), serviciul secret extern, subordonat Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT).
– Serviciul de Protecție și Pază (SPP).
– Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
– Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA).
– Departamentul de Informații și Protecție Internă (DGPI).
Dacă dorim să scăpăm de modelul statului sovietic, unde puterea se exercita discreționar, de sus în jos, și să ne adaptăm vremurilor tulburi actuale construind un sistem modern în care puterea să pornească de jos în sus, de la cetățeni, și în care drepturile și libertățile acestora să fie respectate de serviciile secrete având datoria să apere statul și instituțiile sale, trebuie să găsim mijloacele adecvate prin care statul să controleze transparent și fără echivoc serviciile secrete, punându-le în slujba societății.
Va aduce viitorul reformele mult așteptate în modernizarea statului român cu serviciile sale secrete, sau vom continua în starea de lucruri actuale, preferând o democrație militarizată? La întrebarea crucială pusă vor trebui să răspundă generațiile viitoare, singurele în măsură să facă uitat pentru totdeauna trecutul comunist de coșmar. Abia atunci România își va recâștiga demnitatea și onoarea pierdute de mult în vâltoarea istoriei potrivnice. Istorie care, ca și viața, este schimbătoare și foarte capricioasă, însă are mereu capacitatea de a o lua de la capăt.
Ploiești, 30.01.2025
Surse documentare:
– Enciclopedia Wikipedia.
– Documentarul „Deceniul Johannis” realizat de site-ul de investigații Recorder.
– Revista „Lumea”, nr. 12(38) 2024, articolul (De)serviciile de elită, paginile 103-107, Sergiu Toader, Christchurch, Noua Zeelandă.