Lucrarea Raiul Domnului

„Textele de mai jos nu au fost citite în serile de cenaclu, dar au afinități cu alte exerciții de creativitate compensatorii, în sensul în care transpar narcisist în fiecare frază ceea ce ar trebui să ateste resemnările unui Creangă postmodern: Iac-așa/ Tot omu’ are un dar/ Și un amar/ Unde prisosește darul nu se bagă de seamă amarul.Darul lui Mihai Valentin Tudor este să prelucreze ecoul dintr-un Veac de singurătate de Marquez, să-și construiască biografeme și traiectorii existențiale, infirmând legea proximității din jurnalism și propunând o lege a alterității reperatorii.” Drd. Ana-Maria Banu, Universitatea București   

„Mihai Valentin Tudor, n. Bacău, 16.07.1975, face parte dintre scriitorii plurilingvişti, policalificaţi, în permanentă formare şi explorare a noilor teritorii ale cunoşterii, abordând specializări diferite: muzeograf, ghid turistic la Muzeul National Peleş, Sinaia (ghid turistic în limbile română şi germană), muzeograf – cercetarea colectiei de vitralii a muzeului, Muzeul „B.PHasdeu” Campina, România, Bibliotecar, Muzeograf la Casa Memoriala George Enescu. Scrie cu pricepere şi cu talent recenzii: Din Vechiul Bucureşti, George D. Florescu, Biserici, curţi boereşti şi hanuri între anii 1790 -1791 după două planuri diferite, La Roumanie(România), album redactat şi imprimat la Paris în anul 1922 sub coordonarea Mariei lonescu, dăruit de Regina Maria a României compozitorului George Enescu, Muzica simfonică (barocă- clasică),Wilhelm Georg Berger – Ghid, Muzica simfonică romantică (1830-1890), Wilhelm Georg Berger – Ghid, Cronologia vietii si activitatii lui George Enescu. Este autorul unor excelente volume de proză scurtă, cel mai recent fiind Grăuntele de nisip, Mihai Tudor, Editura Libris, Braşov, 2020, care se bucură de o bună receptare. Colaborează de peste 20 de ani la reviste culturale, dintre care amintesc: Atitudini, Atitudini vechi şi noi. Îl recomand ca fiind un scriitor de talent şi un colaborator cultural excelent, cu o capacitate de implicare rar întâlnită, pe de-a întregul dedicat domeniului cultural şi domeniului artistic.” Gelu Nicolae Ionescu – Director al revistei Atitudini vechi şi noi

Grăuntele de nisip sau despre un original muzeu ce dezvăluie imensitatea şi tumultul sufletului omenesc!

Pe cât de puţine sunt cuvintele în care vorbeşte despre sine şi cea de-a doua carte a sa, pe atât de multe, de diverse, de complexe, de profunde şi de intense sunt valenţele scriiturii prin care se lasă dezvăluit scriitorul Mihai Valentin Tudor. Legat prin copilăria şi adolescenţa sa de Ploieşti, unde a activat în cadrul Cenaclului „Atitudini” al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale”, licenţiat în Filologie la Facultatea de limbi străine a Universităţii Bucureşti, specializarea germană-comu­nicare, „de formație filolog și de profesie muzeograf” – cum apare caracterizat într-una dintre publicaţiile care l-au remarcat, stabilit în Braşov dar conectat, prin preocupări, cu lumea întreagă, nu e greu de observat – şi încă de la prima răsfoire a cărţii – că e un asiduu şi pasionat călător în universul cunoaşterii şi al cercetării, un atent observator, până la detaliu, al lumii căreia îi aparţine dar şi al celei lăuntric-omeneşti şi, nu în ultimul rând, un talentat cronicar al celor văzute şi simţite. Nu întâmplător este colaborator al unor publicaţii online şi tipărite din Canada (Destine literare) şi din Germania (Vocea ta, Ziarul Românesc, Agenţia de presă Aşii Români), publicând în acelaşi timp în revistele 22, Dilema Veche, Lumea şi Confluenţe literare.
„Mihai Valentin Tudor face parte dintre scriitorii plurilingvişti, policalificaţi, în permanentă formare şi explorare a noilor teritorii ale cunoaşterii”, se concluzionează despre autorul volumelor „Viaţa ca o cursă de şoareci” (2009) şi „Găruntele de nisip” într-o altă prezentare a sa, evidenţiindu-se că tematica pe care o abordează şi maniera literară pe care o adoptă merită atenţia cititorilor. Iar blogul său, adăugăm noi, nu face excepţie, de la creaţii literare – eseuri, schiţe, aforsime, reportaje de călătorie şi recenzia de cărţi la fişe de lectură şi mementouri sufleteşti .
La rându-i, se defineşte prin motto-ul: ”Vom trăi murind sau vom muri trăind? Nu știu, întreabă-i pe oameni dacă mai sunt Fiii Domnului.” iar scrisul său atât de dens, cu accente tragic de realiste dar şi lirice, ne permi­tem să credem că trebuie citit şi în cheia aceasta. Prefaţa volumul Găruntele de nisip – semnată de Viorica Popescu de la Liga Scriito­rilor Braşov şi Postfaţa aparţinându-i profesorului Victor-Gheorghe Codleanu se deschid şi se închid subliniind bogăţia de idei, de valenţe şi de semnificaţii pe care o cuprind cele aproape două sute de pagini, devenind o oglindă despre „omul cu noi valenţe etice”, dar şi despre „ipostaze ale vremii”, ca într-un veritabil „manual de filosofie”.
Lăsându-i cititorului bucuria deplină şi interesul suveran de a descoperi cartea şi autorul, dar şi originalul muzeu ce dezvăluie imensitatea şi tumultul sufletului omenesc pe care Mihai Tudor îl clădeşte cu evident har scriitoricesc dublat de exerciţiul cotidian al dedicării sale înspre activitatea muzeală pe care o desfăşoară, încheiem aceste rânduri – şi ca o invitaţie la lectură – prin enumerarea capitolelor pe care îşi construieşte, întrupându-l dintr-un vast ocean ideatic pe care îl stăpâneşte prin evidenta sa formaţie intelectuală şi multiplele preocupări… grăuntele de nisip: Generaţiile de sacrificiu; Începutul sfârşitului sau sfârşitul începutului?; O nouă viaţă; Băţul şi biciul; Triumful neputinţei; Cercul vicios care blochează dezvoltarea României; Cuceririle Occidentului; Tradiţia negativă; Defetismul românesc şi disciplina germană; Cavalerii timpului pierdut; Este omul funest?; Izbăvirea; Secretul; Raiul Domnului; Printre măslini; De la minus la plus infinit; A fost odată Any; Iubirea din oglindă; Pădurea roşie; Regatul de mijloc; Creaţia. Iar finalul cărţii, aparent legat de ceea ce a fost, ni se pare a fi mai degrabă o deschidere către ceea ce va să fie:” … Atunci şi povestea aşternută aici se va împlini şi nu va putea să fie uitată sau abandonată.Va dăinui atât timp cât există cerul, pământul, ziua şi noaptea, mările, iarba, pomii roditori, soarele, luna, stelele, animalele şi păsările. Adică nu va muri nicicând pentru că este Dumnezeu. Dintotdeauna şi pentru totdeauna (Koln, decembrie 2014). Luiza Rădulescu Pintilie ziarulprahova.ro

Grăuntele de nisip

„Din capul locului, în legătură cu cele ce avea de gând să aştearnă în paginile lucrării de referinţă, autorul, poate cu prea multă delicateţe,roagă pe „distinşii cititori” să aprecieze singuri cât de bine a reuşit să analizeze şi să trateze subiectele asupra cărora s-a aplecat, ţinând în acelaşi timp să sublinieze că nici pe departe nu are pretenţia de a se considera un specialist în problematica evoluţiei omenirii, sub toate aspectele ei. Nu ştiu cât de nespecialist sau de necunoscător este, dar i-a ieşit din plin. Dincolo de capacitatea nativă de a penetra în profunzimea lucrurilor şi fenomenelor care ne înconjoară – în determinarea lor cauzală, autorul face dovada unei asidue munci de cercetare şi documentare, iar de pe această bază reuşeşte să ne înfăţişeze lumea în care trăim într-un tablou de o rară acurateţe şi de o fineţe chirurgicală. Poate unii, cârcotaşii tuturor vremurilor, diletanţii ar spune că nimic nu e nou sub soare, că la politică şi… fotbal se pricepe toată lumea. Numai că lucrarea lui Mihai Tudor este atât de rotundă, de coerentă şi de cuprinzătoare, încât nu ezit să o apreciez ca pe un adevărat rechizitoriu istoric la adresa potentaţilor lumii, iar în particular la adresa clasei politice din România, care ne conduc destinele de multe decenii, dacă nu chiar de secole, în multe privinţe. Şi să fim bine înţeleşi, nu este vorba de niciun fel de retorică jurnalistico-literară. Tabloul lumii în care trăim, nu de azi, de ieri, emană aproape pe neobservate şi sensibilitatea artistică de excepţie a scriitorului Mihai Tudor. De la introspecţia lucidă şi rece a tuturor relelor care marchează omenirea în general, simte o reală nevoie de a-l introduce pe cititor în dramatismul unor destine particulare, în care nu are cum să nu empatizeze cu durerea şi tragismul protagoniştilor. Chiar nu vreţi să ştiţi de „Suferinţele lui Prinţişor?”. Citiţi cartea.” N. Grigorescu, ziarul Ploieștii din Ploiești