,,Să-i asculţi
Pe toţi, dar să vorbeşti numai cu unii.
Primeşte judecata orişicui,
Iar pe a ta păstrează-ţi-o”
Cf. Sidney, Euphues si Anglia lui (68-69)
Omul este un paradox. Deşi natura sa se zbate în nelinişte, nefericire şi incertitudine, deși este măcinat de slăbiciuni şi păcate şi aleargă permanent în căutarea sinelui şi a tainelor lumii înconjurătoare, mintea omului a creat catedrale, rachete şi sateliţi, computere performante, roboţi industriali şi de uz casnic năbădăioşi, maşini rapide şi elegante, tratamente medicamentoase, care salvează milioane de bolnavi, instalaţii industriale de înaltă fiabilitate, teorii şi legi matematice; omul îşi foloseşte imaginaţia, şi, mai ales, frumuseţea sufletească, pentru a o exprima în artă dar înainte de toate e capabil de comunicare, solidaritate, generozitate şi dragoste în relaţiile sale.
Scrutând istoria, vom descoperi adevărate leagăne de civilizaţie și cultură înfloritoare (minoică, miceniană, asiriană, babiloniană, Egiptul faraonic), civilizaţii care şi astăzi stau mărturie formelor strălucite de viaţă şi activitate de odinioară (Akropolele, piramidele din Giseh).
Aşadar, forţa creatoare este indestructibilă, sfidând chiar şi legile implacabile ale timpului. Măreţia visurilor omului materializată prin trudă şi sacrificii rămâne altarul pe care s-a jertfit existenţa umanităţii, fundaţia pe care se construieşte materialul. Dacă omul n-ar gândi şi simţi, materialul ar rămâne veşnic doar materie…
Exemple grăitoare de oameni care şi-au închinat viaţa spiritului scormonindu-i secretele până peste limitele lor cognoscibile sunt nenumărate, omenirea fiind într-o permanentă căutare şi definire de valori.
Aş aminti aici, întâmplător, doar pe Herodot, Socrate, Kant, Goethe, Mozart, Beethoven, Michelangelo, Leonardo da Vinci, Shakespeare, Dostoievski, Hugo, Einstein sau Newton. Făcând un arc peste timp şi oprindu-ne, în zilele noastre, într-o ţară mică, cu o istorie zbuciumată, creatoare de tradiţii şi valori universale (coloana Infinitului, rapsodiile române, tratatul de istorie a religiilor) ne frecăm uluiţi la ochi, suntem consternaţi şi profund dezorientaţi. Nimic din ceea ce ar trebui să însemne spiritul nu se regăseşte aici. Renumită cândva pentru cultura și bogaţiile sale, acum se sufocă în sărăcie, ignoranţă şi nepăsare. Guvernele neputincioase se succed, lăsând loc doar pentru ceartă şi dezamăgiri, în timp ce oamenii au ajuns să consume mai mult decât produc şi să bage mâna tot mai adânc în buzunar pentru a se întreţine, deși veniturile le scad.
În aceste condiţii, se produce o cruntă deformare a percepţiilor valorilor: materialul devine suveran peste raţiune şi suflet şi dirijează totul. Banii au însemnat şi vor însemna totdeauna sensul activităţii umane, dar asta nu înseamnă că ei trebuie să se transforme în esenţa lucrurilor. Drept urmare, descompunerea morală şi degradarea materială şi spirituală pândesc ameninţător şi se fac deja simţite în cotidianul atât de apăsător. Cum sănătatea mintală laolaltă cu cea fizică şi psihică este grav ameninţată, orice naţiune, orice om în general, îşi pierde legătura cu prezentul şi cu viitorul. Nemaiavând repere şi valori morale sau spirituale, neconservându-şi trecutul şi ignorând asigurarea viitorului, mă întreb unde ar putea să se îndrepte. Răspunsul vine de la sine sec şi imuabil: spre prăbuşire şi dezmembrare.
Dramatismul situaţiei nu îi trezeşte, însă, din dulcea tihnă pe factorii de decizie. Printre lamentări şi ridicări din umeri, aceştia se mulţumesc să invoce lipsa banilor, legislaţia deficitară şi să arate cu degetul adversarul politic. Despre responsabilitate, curaj şi consecvenţă în luarea deciziilor nu au auzit sau nu vor să audă.
Timp în care procesul de creaţie a atins cote alarmant de mici, artiştii aşteptând ziua când vor fi statuaţi iar arta îi va legăna la pieptu-i ocrotitor. Deocamdată, producţia naţională de filme, deși relansată, are, în continuare, nevoie de mulți bani pentru funcționarea optimă, editarea oricăror titluri de publicaţii este serios îngreunată din cauza costurilor ridicate, producţia şi lansarea produselor muzicale pe piaţă necesită apelarea la anumiţi factori de influenţă, subiectivi şi nu de puţine ori rău-intenţionaţi şi, la modul cel mai crud cu putinţă, toate iniţiativele creatoare trebuie să treacă prin furcile caudine ale noii ,,cenzuri” – banul.
Continuând să ne uităm impasibili cum milioane de dolari/euro, anual, iau drumuri obscure şi ajung în buzunare invizibile, sub atenta oblăduire şi în avantajul unor persoane sus-puse, cum alte resurse financiare importante cauzate de declinul unor sectoare economice sunt irosite cu largheţe, în loc să ajungă la buget, de unde să fie gestionate cu discernământ şi competenţă, nu trebuie să îndrăznim să ne plângem, ci trebuie să începem să devenim responsabili, atât pentru ceea ce suntem, dar mai ales pentru ceea ce am fi putut deveni.
