Anul trecut, de Revelion, am avut bucuria de a face o excursie la Istanbul, noua Romă din trecut, astăzi capitala financiară a Turciei.
Istanbulul este un megalopolis cu o populație neoficială de 22 milioane de locuitori, un oraș dinamic, plin de vitalitate și pulsând de energia comerțului și a tranzacțiilor financiare uriașe, la care iau parte milioanele de turiști dornici să-i cunoască misterele și secretele civilizațiilor apuse, dar și bogăția, chiar opulența din cartierele financiare prospere actuale, modernizându-se rapid și căutând să țină pasul cu exigențele tehnologiei viitorului.
Nu despre Istanbul sau vechiul Constantinopol cu minunatele sale vestigii istorice și culturale doresc să îmi exprim punctul de vedere, ci despre trăirile și emoțiile speciale avute în această excursie, pe care simt că este de datoria mea să le împărtășesc celor singuri și nemângâiați, dorindu-și cu disperare o schimbare binefăcătoare în viață.
Noaptea dintre ani am petrecut-o alături de colegii de excursie și de alți români pe un vas care a navigat pe Bosfor. În afară de muzica și de dansurile tradiționale orientale și a dansatoarei din buric din program, petrecerea a fost în toi cu muzică disco românească și nelipsitele manele, pe care mulți le detestă, dar care fac deja parte din educația muzicală a poporului român.
Am preferat să admir mirificele clădiri intens luminate, podurile gigantice peste Bosfor, alte vase superb decorate unde se petrecea la fel ca în cazul nostru și peisajele desprinse parcă din basme demult uitate ale Istanbulului noaptea, care reprezintă o experiență unică în sine și „îmbată” simțurile cu feeria de lumini și culori dorindu-se imortalizate pentru a fi povestite și altor iubitori de frumos.
A fost pentru prima data când am petrecut Revelionul în acest mod, astfel că surpriza și plăcerea au fost inegalabile.
Deși eram singur și tânjeam de mai mult timp la o parteneră cu care să îmi împart viața unică și irepetabilă, mă simțeam bine, iar trăirile îmi erau intense și profunde. Eram recunoscător lui Dumnezeu pentru că îmi oferea aceste clipe binecuvântate și pentru că îmi permitea să iau parte la spectacolul înălțător al vieții strălucind puternic asemenea unei comete pe cerul întunecat.
Dar asta nu era totul. A venit clipa trecerii în noul an, când Bosforul era ticsit de ambarcațiuni de toate mărimile pline de oameni bucuroși, dornici de distracție și plini de speranțe, gânduri și dorințe mereu noi și totodată mai ambițioase.
Focul de artificii nu a fost spectaculos și a dezamăgit asistența, însă, deși eram stingher printre atâția oameni cu un pahar de șampanie în mână de care nu m-am atins, emoția trăită mă copleșea, rugându-mă smerit pentru un an nou mai bun, pentru sănătate, și pentru experiențe viitoare frumoase și bogate.
Mă gândeam că fiecare dintre noi vine cu un scop pe lume, că scopul acesta creează echilibrul perfect după care funcționează lumea în care trăim, că viața este o etapă care merită trăită frumos pentru a învăța să prețuim ceea ce urmează după ce am părăsit-o, și că nu noi ne conducem destinele, nici măcar nu știm ce este bine pentru noi în existența noastră efemeră, ci Dumnezeu ne împinge destinele precum un râu găsește întotdeauna drumul spre îmbrățișarea infinitului oceanului.
Așa trebuie să se întâmple și cu mine, curentul mă poartă înainte spre imensitatea oceanului misterios, fără să știu de ce mă duc și încotro apuc, doar atingerea destinației finale mă va ajuta să-mi găsesc liniștea la care am năzuit dintotdeauna.
Drumul este greu, este presărat cu obstacole, de multe ori ne simțim copleșiți de greutăți și suntem ispitiți să renunțăm, dar trebuie să-l străbatem hotărâți, cu credință și încredere nestrămutate în îndeplinirea țelului propus.
Aceasta este soarta omului hărăzită de Creator, pe care deși încearcă necontenit să și-o schimbe, nu o va putea niciodată s-o înlăture!
După toate aceste introspecții, întors acasă, m-am apucat grabnic de lucru. Călătoria este lungă și nu trebuie să mă găsească nepregătit. Și, mai presus de toate, nu trebuie să mă abat din drum. Sper doar să nu obosesc și să cad. Am uitat. Nu eu am ales drumul, ci am fost ajutat să-l înțeleg, să-l accept și în final să-l parcurg!
23.01.2024, Ploiești
