Să nu spui niciodată, niciodată!

,,Ea este oare? Imposibil. Și totuși ea trebuie să fie. Tot frumoasă și suplă a rămas în ciuda celor douăzeci de ani scurși.”

La asta se gândea George Drăghici, autorul român de succes în timpul turneului internațional de lansare a ultimului său bestseller, „Lacrimi întru credință”, la Londra.

În primele rânduri ale librăriei ședea o brunetă superbă ațindind toate privirile numeroasei asistențe, care îl privea insistent.

După ce George Drăghici își ținu discursul de final, avu loc sesiunea de autografe a cărții de vânzare, unde instantaneu se formă o coadă numeroasă.

Bruneta se înfățișă printre primii cu cartea în mână și îi surâse șăgalnic. Celebrul autor nu scăpă prilejul de a schimba câteva cuvinte cu ea, însă în limba română.

– Mă scuzați. Sunteți cumva doamna Manuela Mirea?

– Da, domnule Drăghici.

– Spune-mi George, te rog.

– Acum mă numesc Manuela Axinte, George. Îmi pare bine că m-ai recunoscut. Sunt căsătorită aici la Londra și am doi copii, o fată și un băiat. Am ținut neapărat să vin să te văd. Nu te-ai schimbat deloc.

– Nici tu. Ai rămas aceeași femeie frumoasă și după douăzeci de ani. Cum au zburat anii, parcă au fost fulgi duși de vânt! Vorbește-mi despre copiii tăi, te rog.

– Sunt adolescenți amândoi. Băiatul se numește Andrei și are 16 ani, iar fata, Suzana, are 14. Văd că îți merge bine, ai succes. Dintotdeauna ți-ai dorit să scrii. Mă bucur că ai reușit și ești împlinit.

– Nu însă și pe plan personal. Sunt divorțat și nu am copii. Nu poți să le ai pe toate în viață. Ce faci acum, cu ce te ocupi?

– Mă ocup de cei doi copii. Este mai greu decât mă așteptam și îmi irosește toată energia.

– Îmi pare rău că nu mai putem sta de vorbă, lumea așteaptă. Și diseară zbor la Paris. Este un turneu european de promovare a ultimei mele cărți. Mă bucur pentru că te-am revăzut. Viața ne face surprize atunci când ne așteptăm mai puțin. Ai grijă de tine și de familia ta. Rămâi cu bine.

– Mulțumesc George. Succes în continuare și la cât mai multe cărți!

– Mi-aș dori să spun pe curând însă nu cred că ne vom mai întâlni.

– Să nu spui niciodată, niciodată!

Tânăra se îndepărtă radiind. Ceilalți cititori erau extrem de curioși și o priveau cu mult interes. „Cu cine a vorbit oare mister Drăghici? Și de unde o cunoaște? Este o prietenă sau o fostă iubită?”

După terminarea autografelor noua stea a romanelor cu tentă religioasă nu putu evita reporterii băgăcioși, la a căror întrebări indiscrete răspunse evaziv și enigmatic.

Seara, în avionul spre Paris, scriitorul apăru însoțitorilor preocupat și trist.

George se gândi la fosta sa iubită, la relația lor frumoasă și puternică. Și împlinită. Măcar până la un punct.

„Eu am fost de vină. Am sacrificat dragostea pentru ea de dragul carierei literare. Nu pot să mă plâng că nu m-a iubit sincer și nu mi-a fost credincioasă. Ochii ei căprui, mari și blânzi, i-au rămas la fel de adânci și de profunzi… La fel ca atunci, și astăzi era să mă pierd din nou în ei…

Era o fată curată sufletește cu un caracter frumos. Și ce dacă nu mi-a împărtășit preocupările și nu citea nici măcar o revistă. Ar fi putut fi o soție bună care să mă aștepte cu o vorbă bună și cu masa pusă. Aș fi putut avea acum copii care să-mi dea împlinirea de care am nevoie… Am reușit în scris dar am eșuat în viață. Și o iubeam și eu nespus…”

Aceste gânduri, și multe altele asemenea, îi roiau acum prin minte lui George, storcându-l de energie ca niște vampiri nevăzuți. Îi părea rău de viața lui atât de plină, și totuși atât de goală. Regrete nesfârșite îl năpădeau amestecate cu dor și alean.

Viața merge însă mereu mai departe, ca un tren de mare viteză uitând să mai frâneze. Nu te mai poți întoarce în trecut, trebuie să privești înainte, cu încredere și curaj.

„Să nu spui niciodată, niciodată!”. Se gândea la aceste cuvinte cu speranță și îi făceau bine.

„Da, în viață nu trebuie să te abandonezi niciodată. Nu știi când și de unde apare o șansă care îți întinde mâna. Trebuie să speri și să privești în zare cu multă hotărâre și determinare. Și într-o zi, cine știe!, poate că îți va bătea cineva în ușă!”.

Ploiești, 11.11.2025

Liked this post? Follow this blog to get more.