23.12.2023
Napoleon este cel mai popular personaj istoric din toate timpurile. De la moartea sa, în 1821, și până astăzi s-au scris 10400 de cărți, s-au făcut nenumărate filme, și este prezent în conștiința omenirii ca nimeni altul.
Ultimul film despre ascensiunea și viața sa, realizat în anul 2023, un film istoric, biografic, epic, de aventuri, de război dar și o dramă, în același timp, este creația unui vechi și constant Maestru în regizarea filmelor, un om care și-a închinat viața artei cinematografice, inegalabilul Ridley Scott, unul dintre cei mai mari cineaști ai lumii, care la venerabila vârstă de 86 de ani este în continuare activ și atrage atenția publicului prin energie și profesionalism.
Începând din anul 1965 și până în prezent, regizorul și producătorul englez s-a remarcat prin numeroase producții de succes, în special datorită filmelor de acțiune, dintre care amintesc: Alien, Blade Runner, Thelma & Louise, 1492 : Conquest of Paradise, Gladiator, Black Hawk Down sau Kingdom of Heaven.
De-alungul timpului a obținut cele mai importante premii din industria de film, cum ar fi Premiul de Debut la Festivalul de la Cannes, Premiile Oscar, Golden Globe, Premiile Bafta, Emmy Awards, iar în anul 2003 a fost înnobilat de către regretata regină a Angliei Elisabeta I pentru meritele sale cu titlul de „cavaler”.
Revenind la ultima sa producție, Napoleon, a fost întâmpinată de numeroase critici, îndeosebi ale francezilor, răniți în mândria lor națională (un urmaș al lui Wellington face un film despre simbolul lor național ?!?!?!), dar și de critici legate de anumite (posibile) inexactități ale detaliului istoric : Napoleon nu ar fi fost prezent la execuția reginei Franței Maria Antoaneta, aceasta nu ar fi avut părul creț, Napoleon nu ar fi folosit tunurile pentru a trage în Piramidele din Egipt…
Așa cum declara regizorul Ridley Scott, în privința autenticității faptelor istorice, este greu de găsit adevărul, asupra căruia nici istoricii nu au căzut de acord.
În privința filmului, nu este cea mai bună creație a celebrului regizor englez, prezent și în ipostaza de producător, cel mai bun film al acestuia rămânând Gladiator din anul 2000, dar experiența, profesionalismul și ușurința cu care mânuiește figuranții din sângeroasele scene de luptă nu le-a pierdut, așa că portretul genialului comandant de oști este unul onorabil, în ciuda minusurilor scenariului scris de David Scarpa.
Apreciez imaginea exactă a copleșitoarelor scene de luptă semnată de Dariusz Wolski, muzica bine dozată între dramatism și grandoare asemenea vieții împăratului Napoleon a lui Martin Phipps, bogăția și varietatea costumelor de care a dat dovadă Janty Yates, dar în primul rând m-au impresionat partiturile actorilor din rolurile principale, Joaquin Phoenix (Napoleon), cu un rol bun așa cum ne-a obișnuit, fără însă a străluci ca în filmul Joker, frumoasa Vanessa Kirby portretizând o împărăteasă Josephine, marea iubire a lui Napoleon, mândră, senzuală, plină de farmec și distincție, dar nereușind să ofere urmașul de care imperiul francez avea atâta nevoie, și cele ale actorilor din rolurile secundare Edouard Philipponnat (țarul Alexandru I al Rusiei), arogant și copilăros cum a fost țarul rus în realitate, și scurta apariție a lui Rupert Everett, un actor binecunoscut cinefililor, în rolul ducelui de Wellington, a cărui prestanță și eleganță nu pot trece neobservate.
Opera cinematografică, în ciuda intensei mediatizări, nu se ridică la nivelul așteptărilor iubitorilor împăratului francez, însă rămâne un film apreciat, care, cu siguranță, merită o vizită la cinematograf.
Vreți să aflați cum sfârșește și care au fost ultimele cuvinte rostite de ilustrul personaj istoric? Vizionați filmul!
Liked this post? Follow this blog to get more.