11.06.2023
Piesa de teatru „Fiul” scrisă de dramaturgul, scriitorul și regizorul de film francez cu origini elvețiene Florian Zeller în anul 2018 este ultima din trilogia care conține succesele notabile „Tatăl”, ecranizată chiar de autor și recompensată cu premiul Oscar, și „Mama”, un alt succes, piese care sunt foarte apreciate de public în România și în lume.
Despre Florian Zeller s-a scris și s-a vorbit foarte mult, doresc doar să adaug că este considerat de săptămânalul francez L′Express „cel mai bun dramaturg francez alături de Yasmina Reza”, și de cotidianul britanic The Guardian „cel mai interesant dramaturg al vremurilor noastre”. El este unul dintre cei mai jucați dramaturgi francezi contemporani.
Revenind la piesa de teatru am fost impresionat de montarea ei de către renumitul regizor Cristian Juncu la teatrul Toma Caragiu din Ploiești, având în distribuție nume importante ale teatrului și filmului românesc precum Andy Vasluianu în rolul lui Pierre (tatăl), tânărul și foarte promițătorul Ștefan Iancu în rolul lui Nicholas (fiul) și excelenta și binecunoscuta actriță a teatrului ploieștean Oxana Moravec în rolul Anne (mama).
Subiectul tratează teme sensibile ale epocii contemporane, cum ar fi depresia la adolescenți, conflictul între generații și modul în care această cumplită maladie, un adevărat flagel al zilelor noastre, afectează viața celor în cauză și a persoanelor din jurul lor.
De la început m-a surprins plăcut ideea și viziunea inedită a regizorului de a prezenta spectacolul în format studio, adică de a așeza spectatorii pe scenă, separat de sala obișnuită a teatrului, pentru a crea o atmosferă mai intimă și mai dramatică a publicului cu actorii.
Acest lucru a reușit cu asupra de măsură, actul artistic fiind extrem de realist, emoționant până la lacrimi (chiar am văzut la final o tânără zguduită plângând), de autentic și original, captivând și făcând publicul să trăiască la maxim fiecare scenă, de parcă linia invizibilă dintre actori și spectatori se estompase, existând o singură mare și unită familie experimentând dramatismul sufocant al acțiunii.
Chiar dacă până la sfârșit eforturile generoase ale părinților de a-și echilibra fiul și de a-l scăpa de chinurile cumplite ale bolii și izolării nu au rezultatele dorite, opera montată este vie și antrenantă și câștigă în consistență datorită partiturilor excepționale ale actorilor enumerați, care fac consum de energie și reușesc cu brio să scoată audiența din starea de confort și apatie întâlnite din păcate la unele reprezentații.
Felicitări regizorului și întregii echipe artistice pentru spectacolul incitant oferit publicului ploieștean, care sunt convins că va deveni o piesă de rezistență a repertoriului îndrăgitului teatru din orașul copilăriei și adolescenței marelui dramaturg român.
