Patul nu îl mai suporta. Zăcea secerat de luni de zile de o boală necruţătoare, incurabilă. Doctorii nu îi mai dăduseră de mult nici o speranţă, şi se mirau că mai rezistă, că se mai poate agăţa de fărâma de viaţă rămasă.
Timpul, uneori, are prea multă răbdare, cu care omul nu se poate obişnui niciodată. E mereu grăbit şi nestatornic. El se împăcase însă cu acest lucru, considerându-l o binecuvântare. Mintea i se înfierbânta, izbutind uneori să-şi retrăiască trecutul. Acum se simţea mai liniştit, şi începu din nou să tremure de emoţie, când gândurile apărură neaşteptat, mai puternice ca oricând.
Îşi aduse aminte, zguduindu-se, de mama sa, modestă şi demnă în acelaşi timp, cu acea stranie licărire în ochi pe care n-a putut s-o înţeleagă niciodată. Dumnezeul ei, la care se ruga cu râvnă, o ajutase toată viaţa, răsplătindu-i sacrificiile făcute.
Pe tatăl său nu apucase să îl cunoască. Spusese că pleacă într-o călătorie şi nu se mai întorsese niciodată. Bunicii locuiau departe şi se gândeau rar la nepot. Mama, după Dumnezeu, fusese totul pentru el, purtându-i mereu, cu lacrimi în ochi, recunoştinţa şi dragostea cuvenite.
Fiind dactilografă, nu i-a putut oferi o copilărie prea fericită. Vremurile grele o obligau la datorii dese şi costisitoare, reuşind să izbândească urmând întotdeauna, fără preget, calea şi chemarea lui Dumnezeu.
Muncea întotdeauna mult, poate prea mult, irosindu-şi tinereţea doar pentru a-şi realiza singurul ei copil şi pentru a-i dărui tot ce n-a putut să aibă ea vreodată. Purta haine ieftine, pe care le cârpea la nesfârşit pentru ca el să poată merge la şcoală să înveţe.
La Facultatea de Drept, se remarcase prin rezultate excepţionale, viitoare.
Studiile de perfecţionare în străinătate fuseseră perioada cea mai frumoasă din viaţa sa.
Revenind în ţară, deveni în scurt timp unul din cei mai buni avocaţi pledanţi. Alături de mama sa anii treceau liniştiţi şi senini.dioşi pe mintea sa sclipitoare, înăsprindu-l şi călindu-l totodată pentru încercările
Durerea mută a vieţii apăru neaşteptat odată cu întâlnirea unicei sale iubiri. Aceasta, o fată bogată, descendenta unei familii cu adânci urme istorice şi culturale, deşi îl iubea nespus, nu a putut să-şi înfrunte părinţii, cedând în cele din urmă refuzului categoric al acestora de a-l accepta.
Îşi impuse să nu-l iubească decât pe Dumnezeu, abandonându-şi prietenii şi refugiindu-se în austeritate şi ascetism. Trăia doar pentru mama şi munca sa.
Viaţa, ca şi moartea, îşi continuă mersul imuabil, iar dispariţia subită a mamei, îl lovi fulgerător, îmbolnăvindu-se grav. Toate eforturile doctorilor se dovediseră până la urmă inutile. Nu se îndoia că fusese voinţa lui Dumnezeu, pe care o primea senin, fără nici o împotrivire.
Se gândea la bucuria revederii mamei sale, care ştia că îl aşteaptă de prea mult timp. Începu să se zbată, închizând ochii şi imaginându-şi-o. Călătoria începuse.