Nu este o întrebare retorică, ce încă își mai așteaptă răspunsul. Gara geme de călători înfriguraţi şi deprimaţi. Din păcate, un tren nu se poate deplasa singur, având nevoie de o locomotivă bună şi puternică. Altfel, va zace în continuare, plin de rugină, tăcut şi singuratic, într-o gară uitată de lume.
De unde să luăm locomotiva? O producem, o să ziceţi. Îi trebuie, însă, fiabilitate, performanţă şi un mecanic pe măsură. Mai are nevoie de drumuri care să-i deschidă perspective şi destinaţii noi. E foarte greu să ai o locomotivă bună, pe care să te poţi bizui. Dacă sunt perturbări în trafic, mulţi cred că mecanicul este de vină sau că locomotiva nu-şi cunoaşte drumul. La fel de important este ca şi trenul să poată ţine pasul, altfel rămâne uimit, dezorientat şi pufăie ca un fumător de trabuc.
De ce nu merge locomotiva? Pentru că a stat prea mult timp în triaj şi trebuie recondiţionată şi adaptată la cerinţele şi standardele marilor companii feroviare din lume. Pentru că oamenii trebuie din nou să înveţe să muncească şi s-o pregătească pentru viitor. Pentru că întreg traficul trebuie reorganizat pe criterii moderne şi eficiente. Pentru că mecanicul, în primul rând, ca de altfel întreg personalul C.F.R., are datoria să vegheze permanent la buna desfăşurare a călătoriilor. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă n-ar funcţiona semnalul, s-ar deteriora terasamentul, locomotiva n-ar mai răspunde la comenzi sau ar adormi mecanicul? Haos, dezastru, ruină.
Dar trenul? Ce ar trebui să facă? Trenul are nevoie de vagoane solide, compatimente elegante, curate, de căldură, lumină şi trebuie să încerce să urmeze locomotiva oriunde e nevoie.
Unde merge oare locomotiva? Pe un drum bun? Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, pentru că nu există cale de întoarcere. Niciodată şi pentru totdeauna. Chiar dacă mecanicul e priceput, obişnuindu-se deja cu traseul, este el într-adevăr cel dorit? Să spunem că da, deşi drumul este foarte anevoios şi necesită construirea unei întregi infrastructuri care să poată răspunde exigenţelor călătorilor. Aceștia plătesc biletele și așteaptă ca trenul să-i ducă la destinație. Rapid și fără complicații. Ei nu înțeleg că, dacă locomotiva nu are direcția, ritmul și viteza potrivite, trenul se poate prăbuși. Iar alte trenuri sunt greu de prins, mai ales că sunt atât de rare…
Ce trebuie să facem pentru a putea călători cât mai lipsiţi de emoţii şi de griji? Să căutăm o locomotivă care să nu ne înşele aşteptările, capabilă să accelereze şi să frâneze după cum o cer împrejurările, să asigurăm trenului mersul de care avem nevoie şi să avem încredere în ţelul călătoriei pe care o vom întreprinde şi căreia trebuie să ne dedicăm.
Unii spun că ar fi bună o locomotivă nouă, care să dărâme totul în cale, alţii vor locomotiva aceea veche care pocnea şi huruia din toate încheieturile. Sunt şi voci care doresc o locomotivă de tip străin. Cert este faptul că locomotiva cu care mergem stă să se prăbuşească, iar trenul poate deraia oricând.
Ce e de făcut? Mecanicii de până acum n-au catadicsit decât să dea vina pe defecţiunile şi greşelile anterioare, continuându-le seria cu rezultate prea puţin mulţumitoare şi ignorând senin şi detaşat călătorii suferinzi şi consternaţi.
Nu ajunge să construim doar gări şi linii ferate, deşi sunt indispensabile, şi nici să ne mulţumim cu un personal bine calificat, dacă nu avem locomotive care să pună întreg traficul în mişcare.
Locomotiva poate fi schimbată dacă mecanicul ştie unde şi cum să o conducă.
Viteza este îngrijorător de mică, disfuncţionalităţile traficului sunt de asemenea mari, încât călătorii, disperaţi şi revoltaţi, au început de mult şi tot mai des să-şi caute alte mijloace de locomoţie, de care pot fi cu adevărat mulţumiţi.
Nimeni nu ştie unde e locomotiva aceea care să poată străbate obstacolele apărute în cale şi să găsească ieşirea din tunel. E greu să mai tolerezi locomotive prost conduse de mecanici slab pregătiți și incompetenți, care nu se gândesc decât cum să rămână până la moarte mecanici. Amintirea gradului de degradare a gărilor actuale, al reţelei ferate insuficiente, sau anevoioasa funcţionare a structurilor de conducere sunt la fel de insuportabile.
Toate ne conduc la aceeasi simplă şi gravă concluzie: nu am găsit locomotiva căreia să-i vină, odată pentru totdeauna, un mecanic de hac. Poate că ar trebui să „importăm” unul, ca la începuturile căilor ferate, dar unui mecanic străin nu i se potrivesc o locomotivă şi un tren care nu cunosc nici măcar regimurile de viteză.
Mă încearcă un gând dureros la vechea şi atât de melancolica noastră gară. De ce nu putem circula şi noi ca alţi călători, de ce trebuie să aşteptăm la nesfârşit prin staţii, de ce biletele de călătorie sunt tot mai scumpe, de ce pentru unii trenurile sunt atât de rare şi, mai ales, unde este locomotiva?
Îmi revine mereu, obsesiv, această întrebare, dar încerc să o alung şi să mă liniştesc. Ce altceva aş putea face? Sunt multe semnale care tind să-i anunţe prezenţa, dar toate se pierd într-o suspectă nepăsare şi apatie.
Puţine sunt locomotivele care încearcă să găsească soluţiile optime pentru desfăşurarea normală şi civilizată a traficului. Cele mai multe se preocupă de bulversarea lui, chiar întreruperea sa, împiedicând sau izolând activitatea celorlalte.
Trăiesc totuşi cu speranţa că-şi vor aduce aminte mai des de călătorii obosiţi şi trişti şi nu vor uita că facem parte din acelaşi tren, pe care îl dorim şi-l aşteptăm să sosească cât mai curând, sau cât mai e timp…
Până atunci aşteptăm semnalul, semnalul unei locomotive adevărate și căutăm un mecanic potrivit.
