Cu toții am asistat la funeraliile ultimului rege din timpul celui de-al doilea război mondial. Cine a fost el, ce a realizat în timpul celor două perioade de domnie, odată regent, a doua oară ca rege matur, ce a însemnat în istoria României moderne nu cred că mai este ceva de adăugat la tomurile care s-au scris și la nenumăratele emisiuni radiofonice și de televiziune dedicate. Mă rezum doar la a spune că a fost un model de cinste, corectitudine, devotament, simplitate și curaj pentru o țară care poate că nu l-a meritat și l-a persecutat permanent.
Memoria comunității l-a cinstit totuși cum se cuvine chiar dacă, așa cum se întâmplă des la români, atunci când a fost prea târziu.
Am fost de față la miracolul românesc de la București. Poporul a înțeles în pofida istoriei umilitoare și nedrepte și a mistificării și manipulării comuniste și neo-comuniste puterea de simbol de dreptate și adevăr a unui om care s-a identificat cu destinele țării sale. Cozile imense ale oamenilor marcați și îndurerați ce au așteptat până târziu în noapte să-i aducă un ultim omagiu, avalanșa de flori, coroane, mesaje și candele în memoria marelui dispărut și nu în ultimul rând manifestările de atașament și tristețe ce au însoțit trenul mortuar și ceremonia de înmormântare au impresionat opinia publică internă și internațională, cea internă părând că nu-și mai revine din starea de apatie, dezordine și dezamăgire în care se zbate de decenii și care parcă o urmărește ca un blestem.
De ce totuși acest regretabil și dezonorant record și aș putea spune cu riscul de a fi supus oprobriului public, această tradiție de a umili și desconsidera aproape toate marile valori ale unui neam cunoscut îndeobște ca ospitalier, cald, sentimental și sensibil? O întrebare cât istoria tumultuoasă din care ne-am născut.
Românii au fost mereu dezbinați, au trecut prin multe dictaturi care au influențat mentalul colectiv făcându-l să erupă doar în momente de grea cumpănă, fiind iute la mânie în vorbe dar puțin cumpătat în fapte, sunt capabili de cele mai mari jertfe dar și de lașități înjositoare și își pierd energia în certuri, conflicte și scandaluri interminabile care fac dovada pasiunii aprinse și a indișciplinei cronice organizatorice.
Poate că acesta ar putea fi răspunsul la întrebarea neliniștitoare anterioară și anume că suntem un popor interesant în vitalitatea sa măcinat însă de orgolii, ranchiune, gelozii și micimi devastatoare în construcția și parcursul proiectelor temeinice și de durată.
Tradiția de care vorbeam are o constantă rușinoasă de-a lungul existenței unei țări cu certe și demne rădăcini europene. Ea s-a materializat dintotdeauna prin emigrare și lipsa de coeziune și unitate în rezolvarea treburilor cetății.
Cei care au făcut compromisuri s-au apropiat și au susținut puterea vremelnică, o altă constantă istorică, dar cei care s-au opus sistemului, a se citi aici dictaturile sau regimurile autoritare repetate, au fost nevoiți să înfrunte teroarea sau după caz ura furibundă a autorităților barbare. Cu alte cuvinte dacă ești supus și slugarnic ai parte de avantaje, dacă dai dovadă de tărie, demnitate și onoare sfârșești prin a îngroșa numărul indecent de mare al victimelor răpuse de intoleranță și cruzime. Cum complicitățile definesc mentalități și comportamente sădite adânc în conștiința națională mă întreb când ne vom lecui de pasivitate, defetism, oportunism, prefăcătorie și șmecheria făcut de mântuială menit doar a induce în eroare și a impresiona fără însă a merge în profunzime și a convinge.
Revenind la tradiția amintită vreau să enumăr câteva exemple de mentori intelectuali și morali care au dat țării totul și au primit puțin în schimb. De la Eminescu la Caragiale, de la Coandă și Traian Vuia la Brâncuși, de la Ionescu și Eliade la Cioran și Enescu, de la Smaranda Brăescu și Martha Bibescu la George Palade și Herta Müller, toți au cunoscut gloria dar s-au bucurat de ea peste hotare sau au suportat umilințe și privațiuni nedemne de condiția lor profesională elitistă. Aceasta este o realitate cu care poporul român va trebui să se confrunte mai mult pe viitor dacă vrea să nu-și rateze oportunitățile de progres și modernizare și să aibă o soartă demnă și fericită!
În prezent peste 3,5 milioane de români au părăsit țara și tot mai mulți se pregătesc să o facă în continuare, 7,6 milioane de oameni, adică mai mult de 38,8 % din populație conform datelor Eurostat sunt predispuși la sărăcie și excluziune socială și speranța de viață în România la finele anului 2016 era una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană de doar 75,3 ani când în organismul menționat media este de 81 de ani. Bolile de inimă fac la noi în țară de trei ori mai multe victime decât în Uniunea Europeană cu 954,8 persoane decedate din cauza bolilor sistemului circulator la o sută de mii de locuitori în anul 2015 față de o medie europeană de 381,4 persoane, avem cele mai multe cazuri de tuberculoză din UE cu 1100 de persoane decedate anual și 16000 diagnosticate și de asemenea conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății 931,842 de cazuri de depresie în anul 2015 reprezentând 5% din numărul locuitorilor patriei.
Mai amintesc cei 35% dintre români care nu sunt conectați la sisteme publice de alimentare cu apă, alte 30,5% din populație nu au acces la o baie, un duș sau o toaletă în incinta casei, un adevărat record negativ al Europei, iar în anul 2017 o treime dintre concetățenii noștri locuia în condiții grele, în case cu pereții mâncați de igrasie și cu toalete în curte.
Să mai spunem că imaginea și prestigiul țării au serios de suferit fiind aproape ignorați de pe scena politică și economică a lumii și că economia se zbate neputincioasă ținând cont de deficitul de un milion de angajați de pe piața forței de muncă.
Aici am ajuns! Destul de jos. Se mai poate face ceva? Desigur dar cheia rezolvării tuturor acestor lipsuri și probleme se află tot în tradiția negativă expusă mai devreme în lucrare. Atâta timp cât ne pierdem valorile din importante segmente economice, culturale și sociale, când peste 40% din populație o reprezintă analfabeții funcționali care știu să citească și să scrie dar nu înțeleg textele respective iar educația elegantă și cizelată, bunul simț, politețea și respectul s-au transformat în bădărănie, lichelism, grobianism și ticăloșie, românii și-au pierdut încrederea în sine și mândria de a aparține acestui popor.
Frumusețea morală se naște din modele și exemple de solidaritate, generozitate, altruism, cinste, demnitate și onoare ce s-au pierdut sau sunt pe cale să se piardă odată cu tăvălugul armatei roșii și mai nou cu apariția „elitei” post-decembriste retrograde și abuzive. Când aceste modele și exemple se împuținează, când societatea se redesenează pe alte principii și mentalități decât cele ale normalității unui stat consolidat democratic ce cunoaște separația puterilor, o justiție liberă și echitabilă și un stat de drept stabil și eficient realitatea se alterează și se îmbolnăvește grav. Pentru că aceasta este urmarea tradiției negative pe care România ca țară nu a îndepărtat-o niciodată cu adevărat și care o urmărește de la începutul apariției sale.
Suntem în plin teatru absurd de Eugen Ionescu, Caragiale cu ale sale personaje pline de farmecul și pitorescul unei epoci măcar mai normale decât Babilonia întâlnită astăzi a murit de mult!
Să începem așadar să ne uităm mai bine în jurul nostru, să recunoaștem și să cultivăm excelența, talentul și meritele semenilor noștri deosebiți pentru a putea să mai sperăm la un viitor prosper și senin. Poate că astfel și celelalte state ne vor privi cu mai multă considerație și respect și vom ajunge noi înșine să ne recâștigăm încrederea în propriile calități și înzestrări.
Pentru asta este nevoie de multă muncă, de devotament și perseverență și mai ales de stimularea și încurajarea performanței și a profesionalismului acolo unde le întâlnim. Numai așa putem elimina tarele unui trecut dureros și extrem de confuz.
Atunci și milioanele de români dotați și bine calificați se vor întoarce sau nu vor mai pleca în timp ce tradiția negativă care ne periclitează existența de secole se va transforma în exemple de patriotism și demnitate națională. Memoria înaintașilor se va scutura de rugina vremurilor și își va găsi pacea și liniștea binemeritate. Iar exemplul de înaltă ținută morală și patriotică al regelui Mihai I nu se va fi irosit în zadar și va dăinui asemeni altor mari bărbați ai neamului prin negura timpului. Timp care sperăm să ne iubească mai mult decât în ziua de față și pe care să-l trăim în deplină armonie, liniște, înțelegere și prosperitate. Și cu alți eroi pe care să nu uităm să-i cinstim și să-i onorăm!
Köln, 24.12.2018
Bibliografie: Ziarul Românesc, Zeitung für Rumänen in Deutschland, Jahr 5,
Ausgabe 21(95), 7 Dezember 2018, „Cât de greu trăiesc românii
la 100 de ani de la Marea Unire”, pagina 22.
