Anii ’80. România socialistă. Vară, căldură toridă. Viața înaintează lent, tern și monoton ca un melc încins la soare. Oamenii se mișcă anevoie și își caută refugiul la umbră sau la răcoarea fântânilor publice. Copii se bălăcesc aici fericiți, uitând de părinți. Părinții însă, stropindu-i cu apă, îi supraveghează atent de pe băncile parcurilor adormite.
Ștrandurile sunt arhipline, iar litoralul Mării Negre te îmbie cu bilete ieftine luate prin Sindicat. Cei care preferă muntele și natura circulă pe șoselele cariate și prost întreținute de stomatologii plictisiți și indolenţi ai Autorităților. La sfârșitul săptămânii doar numerele pare ale mașinilor au acest privilegiu. Săptămâna următoare le urmează cele impare.
Occidentul reacționar și decadent, ca de altfel frumusețea și misterul țărilor mai îndepărtate de granițele pactului de la Varșovia, le privești doar seara la televizor, eventual datorită vizitelor ,, fiilor iubiţi ai poporului”. Nu însă și prospera și puternica Nomenclatură a partidului unic și „dulăul” său credincios și feroce care o apără de poporul ingrat-Securitatea. Popor care nu știe să se bucure de beneficiile și transformările ,, mărețe” ale unei epoci din aur masiv. Nu doar poleită, ci placată cu aurul cel mai bun și strălucitor. Așa de strălucitor că te năucește și te iau durerile de cap. Și de picioare, de șale sau de la frigul biciuitor iarna când stai la coadă pentru tacâmuri de pui, unt sau lapte. Sau atunci când tremuri în apartamentele gen ,, cutii de chibrituri” în pofida aragazului aprins, a reșourilor și a plăpumilor mereu insuficiente. Am uitat să adaug și cartela lunară pe care poți să cumperi ulei, făină, zahăr și alte alimente necesare traiului.
Ce mai, un adevărat ,,Rai” pe pământ. Partidul și ,, conducătorul suprem” se îngrijesc să nu suferi și să fii fericit. Avem astfel omul de tip ,,nou” din societatea ,, multilateral dezvoltată”. Uraaaaaaaa, trăiască partidul și ,, cârmaciul” său iscusit!
În aceste vremuri de mare însemnătate trăiesc doi tineri în provincie. S-au căsătorit din dragoste de curând, lucrează în fabricile și școlile unde au fost repartizați după terminarea studiilor și se iubesc într-o casă unde stau cu chirie alături de alte perechi fericite. Au plecat din orașul de baștină datorită locurilor de muncă oferite cu generozitate de statul mărinimos dar sunt mulțumiți că au rămas împreună. Își vizitează părinții rar, având în vedere distanța considerabilă iar aceștia îi ajută cum pot din pensiile lor modeste de oameni ai muncii onești.
Radu și Elena, pentru că despre ei este vorba, își petrec timpul liber plimbându-se în oraș, cucerind munții din jur unde pleacă temerari doar cu cortul și propriul curaj sau participând la diferite ceaiuri ale prietenilor unde se dansează pe muzica de la magnetofon. De asemenea obișnuiesc să meargă la teatrul mic din localitate, să vadă filme selectate cu grijă de cenzorii scrupuloși cumpărând bilete la suprapreț pentru a evita aglomerația la cinematograf și să meargă la concerte de muzică ușoară cu Angela Similea, Corina Chiriac sau Gabriel Dorobanțu. Radu este un pasionat microbist urmărind cu viu interes meciurile echipei favorite a Armatei române Steaua București, iar Elena, în afara treburilor gospodărești, preferă să citească cărțile cumpărate pe sub mână de la o vânzătoare care i-a fost colegă de liceu.
Dar asta nu le este de ajuns. Îți doresc copii care să dea un nou sens vieții. Timpul trece și sunt conștienți că nu pot aștepta la nesfârșit. În condițiile actuale nu îi pot avea, așa că speră să cumpere o locuință la bloc care să le permită acest lucru. Vor fi bineînțeles chiriași în propria locuință, doar statul având dreptul de a fi proprietar. Un stat atotputernic, singurul proprietar al unei economii etatizate în care toți oamenii sunt egali și își împart resursele astfel acumulate. Nu există dezechilibre și abuzuri dar nici competențe și performanțe. Doar reguli, planuri și producții care trebuie realizate după standarde bine determinate și care ajung să reprezinte exporturile țării în statele C.A.E.R. Acel bloc al statelor comuniste în care mărfurile circulă liber. Totul la export și aproape nimic pentru necesarul intern de bunuri și produse. Controlul este deplin și nu suportă abateri. Fiecare se înregimentează sau, în caz contrar, este acuzat ca ,,dușman al poporului” și trimis în pușcărie, azil de nebuni sau lagăr de muncă.
Departe de a fi mulțumiți, își doresc o casă a lor. Au vorbit cu părinții lui Radu deoarece familia acestuia este numeroasă și speră să fie sprijiniți. Au fost de acord să îi ajute, dar Elena nu trebuie să rămână însărcinată. Altfel vor fi ca și dezmoșteniți.
Asigurarea existenței le ocupă o mare parte din timp și, asemenea celorlalți compatrioți au învățat să se gândească la ziua de azi și să-și alunge visele îndrăznețe. Cotidianul este plin de pericole nevăzute, drepturile și libertățile cetățenești elementare lipsesc cu desăvârșire iar aspirațiile înalte sunt terfelite de mocirla vieții în care băltesc grijile și suferințele. Dictatura a ucis nu doar dreptul la viață ci și speranța în viitor.
Dragostea, oricât de vitrege ar fi condițiile în care se desfășoară, nu se oprește din elanul impetuos în care o aruncă pasiunea cea nărăvașă. Își continuă drumul incandescent spre orizonturi cu cât mai îndepărtate, cu atât mai nebănuite. Nu se poate opri să-și trăiască clipele de o năucitoare frumusețe hărăzite de perfecțiunea Creației.
Cei doi îndrăgostiți au uitat că trăiesc în mijlocul unui sistem care îl neagă pe Dumnezeu. Au crezut pentru un scurt moment că sunt Fiii Domnului într-o lume special creată de Acesta. Emoția și candoarea momentului însă au trecut și s-au trezit într-o lume în care nu existau magie și miracole, ci violența și agresivitatea arbitrariului actului puterii. Putere fără seamăn printre păpuși lipsite de viață. Și momentul, inexorabil ca vântul din văzduh și norii de pe cer, a sosi mult mai devreme decât ar fi putut să gândească. Un miracol pierzându-se între stânci. Da, Elena a rămas însărcinată.
Doar că statul socialist își dorea cât mai mulți copii care să construiască realizările partidului de mâine. Așa că a interzis printr-un Decret avorturile. Nu puteai să le faci decât în cea mai mare taină și în condiții greu de imaginat. Moartea pândea la orice pas greșit săvârșit.
Cine a greșit? Poate fi considerată sarcina o greșeală? Iubirea trebuie împărtășită până la capăt indiferent de consecințe? Al cui este păcatul, al tinerei perechi sau a legislației nedemne și crude? Sunt întrebări fără răspuns. Ele continuă să bântuie sufletele îndurerate ale mamelor a căror singură greșeală a fost că s-au îndrăgostit. Au fost impuse fără milă singurului lucru sfânt care nu poate fi încorsetat și controlat.
Partidul se consideră mai puternic decât Creatorul ale cărui decizii și le substituie autoritar. Destinele firave se încovoaie sub pașii de fier ai Uriașului sfidând veșnicia. Cine îi mai poate sta în cale? Poate doar propriile greșeli… Eroii noștri sunt disperați. Și-au permis luxul să viseze într-o țară care le-a interzis acest lucru. Viața li se transformă într-un coșmar repetat în fiecare noapte. Nu au făcut decât să se iubească, dar viața nu le mai aparține. Nu mai au nimic, totul se datorează acum statului inexpugnabil. Trebuie să își aducă contribuția fără să se gândească că vor primi ceva în schimb.
Își doresc copilul și nu vor să renunțe la el. Pot ei însă să respingă ajutorul familiilor lor? Sau să-și sacrifice relațiile și viitorul îndrăznind să viseze până la capăt? Sunt dispuși să lupte împotriva oricăror obstacole pentru a-și realiza scopul propus?
Cu puțină imaginație vom găsi răspunsul. Pentru că mântuirea se află și provine din suferință. Iar suferința unui popor înseamnă o nouă șansă și un nou început. Adică o nouă viață.
O viață pentru năzuințele zilelor ce vor urma. Și pentru demnitatea și libertatea generațiilor viitoare. Ale cărei raze de soare așteaptă de secole să spargă norii plumburoși și să încălzească sufletele deznădăjduite. Iar așteptările să calce în picioare jugul negrei tiranii. O viață a speranței și a progresului într-o lume mai bună și mai dreaptă. În care miracolul Divin să se abată asupra unui destin înecat în sânge și nevoi. Și în sudoarea neîmplinirilor avute. O viață. Atunci și acum. Unind inimi de români în aceeași bătaie și cu aceeași putere. Mâine. Și pentru totdeauna.
