Îngăduinţa îţi face prieteni
adevărul îţi aduce ură.
Herodot
De ce lup şi de ce singuratic? Cînd trăieşti în pădure trebuie să înveţi să urli ca lupii. Singuratic, şi nu singur, pentru că îmi place să gîndesc. Mult, profund, temeinic, conştiincios. Asupra mea, a celorlalţi, a relaţiilor dintre noi. Dar şi asupra omului şi a lumii în care trăieşte. Cum trăieşte, încotro se îndreaptă şi ce caută.
Am hotărît să-mi dedic viaţa studiului, căutărilor, întrebărilor, meditaţiei. Iar ce aflu şi învăţ să scriu. O fac de ceva timp şi încerc să fiu bun, sincer să fiu, cel mai bun. Să las ceva în urmă. Credeţi că exagerez ? Să lăsăm timpul să vorbească.
După cum ştiţi performanţa necesită sacrificii. Timp, răbdare, perseverenţă, tenacitate. Şi încredere. Mai presus de toate însă pasiune şi dăruire. Propunîndu-mi să ating aceste ţeluri şi aspiraţii inevitabil m-am însingurat. Îmi doresc şi familie. Mă întreb cum să le împac pe amîndouă. Omul potrivit la locul şi timpul potrivit, asta trebuie să fie. Şi fără grabă. Graba înseamnă de multe ori învălmăşeală de gînduri, minte confuză şi chiar panică.
Panica deşi specifică omului este atributul animalului. Ultima redută în calea instinctelor, a iraţionalului. Abrutizare şi bestializare. Atît de puţin ne desparte de celelalte vieţuitoare. Şi ne credeam supraoameni, invincibili, geniali, frumoşi, grandioşi, monumentali, sublimi. Suntem centrul şi scopul Universului. ZEUL OM. Suprem şi măreţ. Absolutul se află în altă parte. Şi viaţa. Nu ne mai interesează. Am uitat că suntem Creaţie. Am fost creaţi fără de păcat într-o LUME-PARADIS. Nu a mai rămas decît omul, şi animalul din el care stă la pîndă…
După atîtea digresiuni-adevăruri cutremurătoare mă întorc la viaţa mea.
Am avut şansa, şi încă la o vîrstă care poate fi considerată decisivă pentru evoluţia şi alcătuirea personalităţii de mai tîrziu, să trăiesc şi să locuiesc într-o ţară civilizată, curată, extrem de politicoasă, harnică şi muncitoare. O ţară care a marcat istoria, nu doar pozitiv, cultura, arta şi religia umanităţii. Experienţa, spuneam decisivă, m-a schimbat, cum altfel, la fel de ireversibil.
M-am întors apoi în ţara de obîrşie. Nu mai recunoşteam nimic, nici măcar pe mine. Nu era doar altă ţară, care se află pe acelaşi continent, ci o cu totul altă dimensiune temporală, socială şi istorică. Ciudat, fusese o călătorie imaginară, fantastică, o excursie miraculoasă cu o maşină a timpului în trecutul obscur şi anacronic al unui tărîm misterios? Care trecut, al meu sau al lumii necunoscute pe care o descopeream?
Maturizându-mă prematur, relaţiile cu foştii colegi şi prieteni s-au estompat ajungînd să se piardă definitiv. Nu mai puteam comunica, ne despărţeau multe lucruri, de la educaţie, mod de gîndire, atitudine şi principii de viaţă pînă la comportament şi limbaj.
La început sufeream tînjind după comunicare şi societate. Cu timpul singurătatea a devenit un camarad şi prieten devotat şi drag pe care nu l-am mai putut părăsi. Îmi oferă liniştea şi satisfacţiile de care am nevoie în preocupările şi activităţile mele. Acum am prieteni doar persoane mult mai în vîrstă, de la cele de vîrsta părinţilor pînă la altele ajunse la senectute. Le prefer pentru că am găsit armonia şi înţelegerea de care aveam nevoie, mintea mea înţeleaptă şi perspicace putîndu-şi găsi parteneri pe măsură. Mă concentrez asupra muncii mele şi asupra numeroaselor idei şi subiecte ce se cer scrise.
Pentru cine vrea să mă înţeleagă şi să mă cunoască mai bine permiteţi-mi să îmi continui prezentarea începută. Sunt iubitor de cultură, artă, istorie, religie, ştiinţă, filozofie. Încerc să pătrund şi să aflu cît mai mult din tainele acestora. Cunoscîndu-mi condiţia umană imperfectă dar perfectibilă sper că am parcurs şi am ajuns destul de departe. Totuşi, ,,tot ceea ce ştiu este că nu ştiu nimic’’, cum spunea Socrate.
Îmi plac scriitorii clasici şi cei realişti. Corespund principiilor şi idealurilor mele. Mai puţin cei care au alunecat spre naturalism, precum Maupassant, Flaubert sau Zola. Asemeni compozitorii şi muzicienii romantici şi cei aparţinînd curentului baroc: Schumann, Mendelssohn-Bartholdy, Liszt, Wagner, Berlioz, Chopin, Monteverdi, Vivaldi, Rameau, J.S. Bach. Nu pot să uit însă nici de clasicismul vienez, reprezentat de vîrfuri fundamentale ca Haydn, Mozart sau Beethoven.
Subscriu concepţiilor existenţialiştilor francezi şi germani, completîndu-le cu unele trăsături şi tendinţe nihiliste. M-a impresionat filozofia gînditorului şi profesorului german Karl Jaspers. El propune ca singură soluţie pentru înţelegerea esenţei realităţii credinţa în transcendent ca ultimă realitate, adevărurile ştiinţei, deşi valabile, neoferind o viziune unitară şi neconducînd la acest lucru, în vreme ce autocunoaşterea individuală nu poate fi posibilă decît în situaţii-limită, omul neputînd fi gîndit decît în relaţia sa cu ceilalţi.
Prin atitudinea sa înalt-umanistă Jaspers doreşte să-şi pună filozofia în slujba cunoaşterii, a judecării istoriei şi a orientării în politică.
Sunt fascinat de civilizaţiile antice, considerînd Antichitatea ca formă supremă a dezvoltării civilizaţiei umane. Exemplele sunt nenumărate. Îmi vin în minte, aleatoriu, filozofia Greciei, dreptul roman, apariţia creştinismului ca religie universală, codul lui Hammurabi, marea bibliotecă din Ninive, prima bibliotecă din lume, piramidele faraonilor egipteni Kheops, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, Khefren, Mykerinos, Djoser de la El Giseh şi Saqqara, grădinile suspendate ale Semiramidei, altă minune a Antichităţii, Marele Zid chinezesc, cea mai grandioasă construcţie umană, circa 5000 km lungime, singura care se poate vedea cu ochiul liber de pe Lună, construită în timpul împăratului Shi Huangdi( 246-210 î.Hr.), conducătorul statului Qin, pentru a proteja teritoriul Chinei unite de invaziile hunilor, regina Saba, provenind din statul cu acelaşi nume din sudul peninsulei Arabia, căsătorită, conform Bibliei, cu regele Solomon, suveran al Regatului Israel, din timpul căruia datează templul închinat lui Iehova( în Biblie Iahve, Dumnezeu) cu Zidul plîngerii, rest din zidul exterior al templului, singurul păstrat pînă astăzi ca loc sacru al religiei iudaice şi loc de pelerinaj pentru creştini încă din secolul al patrulea, primele aziluri-spitale pentru oameni şi animale, precum şi grădini cu plante de leac din timpul regelui indian Asoka( c. 273-232 î.Hr.) etc.
Totodată mă interesează şi studiez religiile lumii. Observaţi că sunt destul de ocupat. Mai mult decît atît, mulţumit şi împlinit cu munca pe care o depun. Mi-am ales drumul în viaţă şi vreau să-mi realizez năzuinţele. Cred că în viaţă cele mai mari dificultăţi şi impedimente ale omului pentru a putea fi fericit sunt luarea deciziilor şi asumarea responsabilităţilor. Ştiţi de ce? Se află în noi sub forma multitudinii de slăbiciuni şi bariere psihice, sufleteşti. Nimic mai mult. Fiecare trebuie să ştie ce face în viaţă deoarece răspunde pentru faptele şi acţiunile sale. Dacă învăţăm acest lucru putem fi fericiţi.
Eu am reuşit. Sau cel puţin aşa îmi place să cred. Mă străduiesc în orice caz. Sincer şi direct. Fără falsităţi şi prefăcătorii. Asta mă face să mă simt liber. Senin şi împăcat. Nietzsche avea dreptate. ,, Cucernicia cunoaşterii constă în a avea un spirit liber.’’ Simt asta în fiecare zi cu bucuria credinţei. Singura care mă poate conduce la adevăr, care este unic şi absolut.
Fac parte aşadar dintre oamenii ce încearcă, parafrazîndu-l pe Picasso, să transforme o pată galbenă în soare. Nu doar încearcă, se îndreaptă într-acolo.
