Generațiile de sacrificiu

                      Dubito, ergo cogito;

                        cogito, ergo sum.

                          René Descartes

 

Tineretul este o forţă şi un capital de energii intelectuale şi fizice fiind în mod normal valorificat şi exploatat sub forma sa cea mai utilă şi benefică.

Statul le asigură condiţii optime de dezvoltare şi perfecţionare a acestor capacităţi şi înzestrări, beneficiază de gratuităţi şi facilităţi în aşa fel încât acest rezervor să servească ţării cu capacitatea sa maximă.

Din păcate într-un stat neevoluat cum este ţara noastră lucrurile nu se apropie nici pe departe de acel normal prezentat anterior. La noi haosul şi indisciplina au înlocuit stabilitatea şi ordinea, inflaţia continuă să bulverseze cetăţeanul de rând iar destabilizarea socială generează tot mai multe crime, violuri, jafuri, furturi şi escrocherii de tot felul transformând-o într-o ,,Eldorado’’ pentru pleava lumii însetată de a-i suge trupul deja slăbit şi mutilat de o istorie potrivnică şi nedreaptă. Am intrat în bursa pieţei ,,negre’’ fiind loc de desfacere sau ţară de tranzit a unor ,,afaceri’’ fabuloase cum ar fi: traficul de droguri, de arme, cu carne vie sau proxenetism, economia zace ca un hoit, agricultura nu se poate face de vârsta a III-a fără utilaje şi seminţe în timp ce latura spiritual- educativă pluteşte în negura uitării.

În condiţiile date trebuie să supravieţuieşti în acest ,,ocean’’ plin de ,,peşti răpitori’’ şi ,,rechini’’ cu sau fără colac de salvare, iar dacă nu ştii să ,,înoţi’’ sau să te fereşti să nu fii ,,mâncat’’ de acestă ,,faună’’ urmează calea frecventă a emigrării.

Revenind însă la tineri în România paradoxal sunt una dintre categoriile sociale defavorizate.

Fără ajutor din partea statului care neglijează aspectul moral şi educativ şi poate fără sprijinul şi încurajarea familiei se văd în imposibilitatea de a-şi croi un drum în viaţă, de a privi cu încredere în viitor. Acesta este primul pas al descumpănirii şi dezorientării cu posibile urmări nefaste atât personal cât mai ales social.                                                                                                                                                                                                                      De această situaţie socială precară şi nesigură dar mai ales de lipsa unor măsuri ferme care să combată eficient acest flagel al societăţii moderne profită, dezvoltându-se şi organizându-se tot mai eficace în ultimii ani, cea mai periculoasă şi în acelaşi timp cea mai distructivă structură, o adevărată organizaţie clandestină transnaţională din care până nu demult nu făceam parte- mafia drogurilor.

Un pericol major îl constituie şi tendinţele tinerilor de a adopta stiluri de viaţă şi obiceiuri noi în dorinţa de a fi recunoscuţi de societate şi de a se putea simţi cât mai aproape de viaţa din Occident. În consecinţă ascultă manele (termen generic ce defineşte starea de spirit actuală şi aspiraţiile ei adică banii, femeile frumoase şi maşinile scumpe), urmăresc cu asiduitate programele posturilor comerciale de muzică MTV, KissTV sau U tv, sunt influenţaţi de filmele violente şi brutale cu care sunt tentaţi să creadă că se identifică,  răspund comerţului, vestimentaţiei şi limbajului pornografic şi cad des in perfida şi înşelătoarea capcană a consumului de tutun si băuturi alcoolice.

Copiii străzii şi aurolacii, cuvinte intrate deja în peisajul autohton post- revoluţionar, reprezintă o altă gravă problemă socială. Deşi s-au făcut şi se fac numeroase încercări de a-i ajuta- amintesc aici azilele şi cantinele construite, generoasele eforturi făcute de Direcţiile judeţene pentru protecţia copilului şi a organizaţiilor naţionale şi internaţionale de caritate, fără a mai adăuga şi fondurile comunitare substanţiale alocate în acest scop, nu ne putem încă mândri cu rezultate mulţumitoare din cauza mirajului continuu pe care îl exercită strada.

Nu trebuie să trecem cu vederea nici numărul alarmant de mare al copiilor abandonaţi din casele de copii. Cauzele le ştim cu toţii şi nu cred că ajută nimănui să arătăm cu degetul sau să stabilim vinovaţii, ci cum şi mai ales ce putem face pentru a-i preveni extinderea şi a rezolva cât mai grabnic motivele care îi determină agravarea. Altfel în loc să avem tineri de nădejde ai societăţii, profesionişti în meseriile lor, vom avea în continuare oameni frustraţi şi neajutoraţi cărora cu atâta uşurinţă ne-am obişnuit să le întoarcem spatele şi să-i considerăm iremediabil pierduţi. Victor Hugo spunea: ,,un copil pe care îl instruim este un om pe care îl câştigăm’’.

Totodată o atenţie sporită trebuie acordată adopţiilor internaţionale, a căror cerere în continuă creştere poate deveni paravanul unor interese imorale şi cu profituri financiare însemnate (trafic de organe, prostituţie infantilă).

Tinerii încearcă să se substituie cotidianului atât de apăsător căutând în jurul lor raza de soare prin care pot avea o altă viaţă, mai intensă şi plină de experienţe şi senzaţii mereu noi şi extrem de provocatoare.

Discoteca care înlocuieşte balul de altădată este cel mai bun exemplu în acest sens. Cluburile sunt de asemeni preferate. Zilele de naştere şi onomasticele ocupă de mult un loc important. Internetul, ţinând pasul cu rigorile societăţii moderne, prin bogatele şi variatele sale posibilităţi- reţele de socializare, muzică, jocuri, filme, ştiri-  a ajuns să facă parte din preocupările lor curente.

Cel mai popular loc de întâlnire rămâne însă barul. Aici se pune ,,ţara la cale’’ analizându-se aprins realitatea înconjurătoare. Unii dintre tineri preferă instruirea şi cunoaşterea în locul distracţiei.

Cum aminteam la începutul expunerii mele în ţările dezvoltate se investeşte foarte mult în acest segment social atât de important pentru progresul unui stat.

Instituţiile abilitate din ţara noastră: Guvernul, Parlamentul, ministerele de resort au suprema datorie şi responsabilitate morală de a găsi şi pune în aplicare fără amânările şi tergiversările cu care ne-au obişnuit, cadrul legislativ corespunzător pentru stimularea studiului şi performanţei prin asigurarea condiţiilor şi facilităţilor necesare pregătirii şi formării lor profesionale, dar mai ales prin crearea instituţiilor capabile să ajute la afirmarea şi desăvârşirea lor socială.

Dacă vor fi în continuare ignoraţi întrebarea retorică a lui Hamlet din piesa lui Shakespeare cu acelaşi nume: ,,A fi sau a nu fi’’ devine tot mai actuală. Ei merită şi trebuie să aibă înţelegerea şi suportul nostru, al întregii societăţi.

Până nu va fi prea târziu…