,,A iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă puţini ştiu să iubească!”
Emil Cioran
A vorbi despre iubire înseamnă a-ţi căuta originile. Toţi ne-am născut, mai mult sau mai puţin, dintr-un sentiment receptat în mod diferit, care creează un miracol, cel mai emoţionant şi mai înălţător din viaţa unui om.
Tendinţa de a asocia iubirea cu nevoile instinctuale sau cu dorinţele carnale fireşti, umane, este dăunătoare şi neîntemeiată, misterul, unicitatea şi atemporalitatea sa demonstrându-i nobleţea şi perenitatea. Cine ajunge să iubească este ca şi cum ar spune: „am escaladat Himalaya!”, puţini reuşind să-i smulgă voluptăţile încântătoare şi să-i guste esenţa divină.
Desprinzându-se, parcă, din filozofiile orientale – atingerea Karmei – iubirea se dovedeşte a fi cel mai greu accesibil ideal uman şi reprezintă apogeul comunicării şi existenţei sale. Ea este, însă, scurtă, ca o pală de vânt, şi poate fi salvată prin singurul remediu posibil: Dragostea.
Unii oameni nu ştiu să iubească, nu îşi dau seama că sunt iubiţi, sau cer prea mult de la ea şi nu-i pot suporta consecinţele: dar iubirea trebuie căutată întotdeauna în sufletul ce ne va arăta drumul spre împlinirea şi desăvârşirea sa. Atraşi şi copleşiţi de puterea şi forţa ei, uităm, de multe ori, cât de primejdioase îi sunt căile tainice, materializate în urmări dintre cele mai neplăcute.
Trăirile şi sentimentele generate de iubire se manifestă la fiecare om în mod diferit. Nu trebuie să încercăm să ni le explicăm sau să le înţelegem, ci doar să le lăsăm să ne conducă, prinzându-ne în vârtejul lor, ameţiţi şi epuizaţi, deopotrivă, dăruindu-ne până la uitarea absolută şi sperând ca aceste experienţe aproape neverosimile să nu ne părăsească niciodată.
Mulţi dintre noi am avut şansa de a iubi, dar, neştiind s-o preţuim şi s-o protejăm îndeajuns, am ajuns, în cele din urmă, să fim răpuşi de propriile noastre remuşcări şi îndoieli.
Este bine să ne urmăm îndemnurile inimii, dar, la fel ca o corabie ameninţată de furtună, trebuie să avem puterea şi tăria de a decide şi de a acţiona, de multe ori împotriva raţiunilor şi dorinţelor noastre, spre binele iubirii, indiferent de consecinţele şi sacrificiile făcute.
Aceasta este una dintre cele mai importante lecţii ale vieţii, căreia, dacă avem înţelepciunea şi răbdarea de a o învăţa, vom fi pregătiţi să-i înfruntăm provocările.
Asemeni copilului care începe să descopere de mic viaţa, şi iubirea are etapele şi secretele sale, pe care trebuie să ni le însuşim chiar dacă acestea presupun, în special la început, multe dificultăţi şi îndoieli de depăşit. Dacă nu ar fi aşa, viaţa nu ar mai avea gust şi culoare şi ni s-ar părea plictisitoare şi inutilă.
Ca orice lecţie pe care suntem obligaţi să o învăţăm, iubirea are nevoie de mult timp, de pasiune şi de afecţiune vitale pentru supravieţuirea sa. Ea ne impune o atitudine şi un comportament cu ajutorul cărora vom putea evolua, ne vom modela şi perfecţiona trăsăturile sufleteşti şi morale şi, nu în ultimul rând, ne vom regăsi pe noi înşine.
Distrugerea iubirii este generată de gelozie, plagă ce apare din cauza neîncrederii, a lipsei comunicării şi a cunoaşterii insuficiente.
Cine nu iubeşte va fi mai sărac, mai gol şi va sfârşi copleşit de regrete sau de singurătate.
Aceste rânduri trebuie privite ca o amintire frumoasă a autorului şi a dorinţei acestuia de a retrăi o amintire situată undeva departe, în nemărginirea spaţiului cuprins între minus şi plus Infinit.
Ploiești, ianuarie 2013
