Nu este de ajuns să te numeşti vultur,
trebuie să ştii şi să zbori asemenea lui.
Într-o frumoasă şi luminoasă zi de vară, când soarele strălucea voios pe cer, regele corbilor, însoţit de o suită impresionantă, se înfăţişă, mândru şi afectat, în faţa regelui vulturilor, bătrân, dar încă falnic şi impunător.
,, Ziua bună, ţie, Rege între Regi, spuse acesta, venii să îţi dau bineţe şi să îţi fac o propunere, pe care sper că nu o vei refuza.”
,, Bine ai venit, rege corb, te ascult cu bucurie.”
,, Toată lumea ştie şi ţi se închină ca stăpîn al cerului, suveran în aer, neîntrecut vânător pe pământ, greu încercat şi curajos luptător.”
,, Adevăr de grăieşti sunt binecuvântat, altfel, mor neîmpăcat.”
,, Mărite vultur, te conjur să avem luptă dreaptă şi cinstită. Eu şi neamul meu suntem la fel de buni şi de bravi conducători, şi nu îţi mai recunoaştem suzeranitatea. Alege ziua când vrei să ne măsurăm dârzenia şi dibăcia.”
Bătrânul vultur îl privi surprins şi plictisit, şi hotărî bătălia pentru a doua zi.
Corbii îşi începură pregătirile dis-de-dimineaţă. Se strânseseră cu toţii aşteptând nerăbdători marea înfruntare, ziua când îi vor detrona pe vulturi şi vor ajunge să conducă singuri celelalte vieţuitoare, fie ele din aer, sau de pe pământ.
Odată clipa mult aşteptată împlinită, porniră asurzind şi îngrozind tăriile cu croncănitul lor gălăgios şi vehement, proclamându-şi drepturile de cuceritori. La un moment dat, zăriră în depărtare o ceată de vulturi, vreo douăzeci la număr, în frunte cu regele lor. Văzând numărul vrăjmaşilor atât de mic, se năpustiră mai violent într-acolo, să termine grabnic lupta.
Vulturii zburau în cercuri, aşteptând. Când corbii ajunseseră suficient de aproape, începu măcelul. Ca săgeţile se repeziră spre impetuoasa oaste corbească, decimând-o. Cu ochii dogorind ca focul, cu aripile desfăcute măturând totul în cale şi cu ghearele ascuţite şi mari semănând moartea în tot ce apucau şi strângeau, izbânda fu uşor de obţinut. În scurt timp nu se mai auzi şi nici nu se mai văzu măcar o umbră sau un singur croncănit de corb. Zburară cu toţii speriaţi încercând cu disperare să-şi salveze vieţile, retrăgându-se dezordonat şi haotic în toate direcţiile.
Un asemenea carnagiu nu se mai văzuse de mult, şi chiar şi astăzi, după atâta amar de vreme, nu a fost uitat şi se mai povesteşte de el.
De atunci nu s-a mai întâmplat vreodată să aibă corbii conducător, armată, sau orice altfel de organizare. Îi vezi toamna cum se ascund stingheriţi prin copaci, în timp ce iarna umblă bezmetici pe ogoare cerşind milă şi compasiune. Nimeni însă nu-i mai ia în seamă şi îi priveşte cu dezgust. Trufia şi înfumurarea nu mai sunt tolerate şi acceptate în viaţă, fiind aspru pedepsite. Vulturii conduc, în continuare, cu înţelepciune, echilibru şi devotament, în timp ce corbilor, prin decizia unanimă luată în Consiliul Animalelor Libere, le este hărăzit blestemul oprobriului public.
