Trenul se oprește. Din nou. Ellen este plictisită și puțin obosită din cauza drumului lung, pe care însă îl face cu mare bucurie, dorind să-și revadă cât mai repede bunica neglijată în ultimul timp. Începe drumul printre munți, așa că se bucură de aerul rece și proaspăt.
Privirea îi alunecă pe fereastră și remarcă în mulțimea care urcă în tren un bărbat înalt și robust, între două vârste, cu o barbă îngrijită, ochi de un albastru intens blânzi și vioi, gură hotărâtă, îmbrăcat în haine sport și cu un rucsac mare în spate. Precis este un montaniard împătimit, își zice. Are picioare lungi și puternice și mâini vânjoase obișnuite să escaladeze crestele înalte ale munților.
Ceva o atrage de la început la acest bărbat matur, nu poate să spună exact ce. Este un bărbat care cu siguranță nu poate trece neobservat femeilor admirându-i frumusețea fizică, urma de mister în silueta-i masivă, mersul sigur și apăsat și, în general, întrega atitudine trădându-i seriozitatea și voința de fier obișnuită să ceară cât mai multe de la viață.
Se rușinează gândindu-se ce ar spune soțul său atent și plin de solicitudine care însă ca arhitect șef este mereu solicitat să plece pe șantierele din Marea Britanie. Nu se poate plânge de Bill, știe că o iubește, dar în ultimul timp s-au înstrăinat fiind împreună din ce în ce mai rar.
Nu mică îi este mirarea văzând că tânărul studiat în secret se urcă în vagonul unde din întâmplare se află, și se apropie cu un aer degajat de locul liber de lângă ea. Trenul este plin în această după-amiază, nu mai este niciun loc liber în compartiment. Un fior de bucurie o străbate pe șira spinării când, după ce o întreabă politicos cu o voce caldă și suavă dacă nu o deranjează că se așează aici, ia loc și, sigur pe el, o întreabă unde călătorește.
Pe nesimțite, reținerile de la început dintre ei dispar și încep să discute apropiindu-se tot mai mult, fiecare având strania impresie că îl cunoaște pe celălalt dintotdeauna, deși se întâlnesc pentru prima dată.
Așa află Ellen că pe chipeșul bărbat îl cheamă Mike, este un scriitor cunoscut cu mai multe cărți de aventuri și călătorii publicate, divorțat de ceva timp și fără copii. Așa cum corect a presupus, se întâlnește cu prietenii pentru a face drumeții și a escalada munții, fiind un iubitor împătimit de natură și călătorind foarte des.
La rândul său, Mike află despre căsătoria îndelungată a lui Ellen cu Bill și despre meseria de profesoară de engleză căreia, deși solicitantă, i se dedică cu pasiune și dragoste pentru copii, ea și Bill nereușind să aibă proprii copii. De asemenea, Ellen îi povestește, cu nostalgie în glas, despre bunica sa pe care o vizitează acum și despre sentimentele puternice și recunoștința ce îi poartă pentru grija și educația aleasă oferite de-a lungul timpului.
Atunci lui Mike îi vine ideea salvatoare, deși neobișnuită, să îi propună lui Ellen să se întâlnească din nou într-o cafenea celebră cunoscută de amândoi și unde au mai fost în trecut, fiecare scriindu-și numele pe o hârtie pe care să o aducă la întâlnire pentru a putea retrăi momentele frumoase avute împreună, și, poate, dacă așa le va fi hărăzit, să formeze un cuplu fericit pentru tot restul vieții.
Ellen îi răspunde surâzând că se simte flatată și că se va gândi la propunerea lui, neputând să-i promită nimic acum, fiind într-o căsnicie și nedorind ca ea sau soțul său să sufere din cauza deciziilor sale hazardate.
Se apropie momentul când Mike trebuie să coboare, dar niciunul dintre ei nu se mai oprește din vorbit și nu se îndură să se despartă de celălalt.
Și lui Ellen îi place să călătorească, chiar dacă de multe ori a fost nevoită să meargă singură, Bill fiind mult prea ocupat cu funcția importantă ce îi oferă multe satisfacții, însă îl și responsabilizează enorm.
După ce Mike coboară și se despart, nu fără o ușoară strângere de inimă, și regretând că timpul s-a scurs mult prea repede, Ellen își continuă călătoria gândindu-se la căile neașteptate și nedeslușite ale vieții în continuă schimbare și mereu plină de surprize, având fața lui Mike adânc înfiptă în suflet ce brusc devine ușor ca un fulg.
După un an
Mike nu a putut să și-o scoată pe Ellen din inimă și din suflet, și, după ce s-a întors din drumeția de pe munte unde a simțit că nu a mai fost el cel dintotdeauna, în fiecare seară a venit la cafeneaua propusă cu hârtia cu numele său, așteptând și sperând. Nu a făcut altceva decât să bea o cafea și să citească ziarul, preocupat, spre mirarea angajaților și a clienților obișnuiți care nu au înțeles pe cine a așteptat în tot acest timp. Aceștia au realizat de la început că misteriosul călător din fața lor a fost frământat de ceva tainic și dureros.
Timpul a trecut, însă nu s-a întâmplat nimic. În fiecare seară același ritual, după care necunoscutul s-a sculat dezamăgit și a plecat.
În ultima seară, după ce a trecut un an de când s-au despărțit, o tânără plăcută la înfățișare, trecută de prima tinerețe, intră timidă în cafenea căutând cu ochii pe cineva. În acea seară, cafeneaua este aglomerată, așa că îi ia ceva timp până să îl zărească pe Mike. Acesta, după ce își ridică privirea din ziar, o vede și el și îi vine în întâmpinare. La început, crede că are vedenii și că se trezește dintr-un vis pe care nu își aduce aminte să-l mai fi visat vreodată. Apoi, chipul lui Ellen prinde contur din ce în ce mai clar, până când își dă seama, stupefiat și fericit, că o vede din nou în carne și oase și se duce grăbit s-o întâmpine.
După ce se întâlnesc, își arată fiecare hârtia cu numele lor așa cum au convenit acum un an, își prind mâinile și se uită unul în ochii celuilalt radioși și extaziați. Ellen îi spune că a divorțat de Bill pentru că nu a mai comunicat cu el ca la început din cauza plecărilor lui frecvente pe șantier, că i-a simțit lipsa și că s-a gândit aproape permanent la el. Mike îi șoptește emoționat că o asemenea șansă întâlnești o singură dată în viață și că ea nu se mai repetă. Privindu-se intens o clipă care însă li se pare o eternitate, se îmbrățișează și se sărută pătimaș pe față, pe gură, pe ochi și pe ceafă, într-un gest prelung plin de dragoste și de tandrețe nesfârșită, spunându-și unul altuia cu vocea înăbușită că sunt sortiți unul altuia și că nu se vor mai despărți niciodată. Clienții cafenelei se emoționează și ei și încep să-i aplaude furtunos și să-i ovaționeze frenetic. Nu îți este dat prea des să trăiești pe viu și atât de frumos și de pur o dragoste adevărată. Ca în filmele hollywoodiene nemuritoare de altă dată.
În acest moment, Mike și Ellen, la unison, nu se pot opri să se gândească că cineva acolo sus nu încetează să-i protejeze și să le îndrume pașii unul spre celălalt, Cineva care îi alege și hotărăște că ei trebuie să rămână împreună, ca și când nu propria voință îi unește, ci o putere mult mai mare care apare în viața oamenilor atunci când au într-adevăr nevoie de ea. Acum înțeleg și gândurile li se limpezesc ca printr-o minune: este puterea unică, mereu prezentă și iubitoare, puterea din cer, puterea divină. Este însuși Dumnezeu!
Sinaia, 4.09.2023
