Pe data de 7 noiembrie 2025 a avut premiera în Statele Unite ale Americii filmul Nuremberg, un thriller psihologic și o dramă istorică scris, coprodus și regizat de scenaristul, regizorul și producătorul american James Vanderbilt, scenariul fiind bazat pe cartea de non-ficțiune „Nazistul și psihiatrul” din anul 2013 a jurnalistului și a scriitorului american Jack El-Hai.
Fiind doar al doilea film regizat de James Vanderbilt după drama „Truth” din anul 2015 cu regretatul actor Robert Redford printre protagoniști, filmul se dovedește un succes și a fost bine primit de critică și de public, fiind recompensat cu un premiu pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian din Spania.
Subiectul îl are în prim plan pe psihiatrul armatei americane Douglas Kelley, care, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, primește dificila misiune de a-i intervieva pe liderii naziști în frunte cu Hermann Göring, cel mai important om după Hitler în Germania nazistă, pentru a le evalua starea lor mentală și psihică în timpul pregătirilor și al desfășurării proceselor din orașul german Nüremberg.
Duelul psihologic subtil și elaborat și conflictele tensionate dintre Kelley și Göring constituie punctul de interes pe toată durata filmului, culminând cu desfășurarea în partea a doua a peliculei a procesului în sine, mai ales judecarea lui Göring, un narcisist egolatru periculos, bolnav de putere, care are însă și o latură umană, dovedind farmec și sensibilitate.
Tocmai aceasta este și concluzia cutremurătoare a psihiatrului american și a filmului în general, că natura răului nu este specifică doar germanilor, ci poate apărea oriunde, chiar și într-o democrație consolidată cum este cazul Statelor Unite ale Americii.
Distribuția este una de excepție, în rolurile principale apărând Russell Crowe, în rolul lui Göring, oferind o partitură solidă și profundă după o perioadă de declin a carierei, și Rami Malek, actor american premiat cu Oscar pentru interpretarea extrem de convingătoare în rolul lui Freddie Mercury din filmul Bohemian Rhapsody, alături de care mai apar și alți actori apreciați ca de exemplu Michael Shannon, Richard E. Grant, John Slattery și Leo Woodall, dintre aceștia impresionându-mă rolurile pline de sensibilitate și de dramatism ale actorilor Michael Shannon și Leo Woodall, interpretându-i pe Robert H. Jackson respectiv sergentul american Howie Triest.
Am remarcat de asemenea și imaginea semntă de Dariusz Wolski explorând în cadre autentice Germania răvășită de război, ca de altfel și atmosfera rece și dezolantă a închisorii de la Nüremberg, scenografia lui Beatrix Bordás reușind să reconstituie convingător sala de judecată a tribunalului din Nüremberg cu numeroasele detalii de care trebuia să țină seama, și muzica compusă de Brian Tyler, subliniind echilibrat fără a monopoliza atenția momentele de tensiune și de dramatism inerente peliculei.
Filmul este binevenit astăzi, când observăm crearea condițiilor unei lumi agresive și violente, cu actori statali dornici de cuceriri și de control, situație care nu poate să nu ne ducă cu gândul la atmosfera tulbure, tensionată și periculoasă de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
Recomand filmul nu doar pasionaților de istorie, ci tuturor oamenilor iubitori de pace și de bună-înțelegere între popoare și de armonie între toți oamenii de pe pământ, singurele căi de a nu se repeta conflictele nimicitoare datorate celor două ideologii ale secolului trecut care amenință sub alte forme să-și facă din nou prezența în zilele noastre fiind combaterea virulentă ale nazismului și ale comunismului!
Ploiești, 10.04.2026
Liked this post? Follow this blog to get more.











Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.