Când am luat hotărârea de a scrie o lucrare despre București, capitala României, nu mi-am propus să vorbesc despre aspectele sale istorice, geografice, demografice, de transport, edilitare, culturale, economice sau etimologice, ci doar să trec în revistă opinii, impresii sau sentimente generate de „Micul Paris” din perioada Belle Époque.
Voi menționa totuși că Bucureștiul, cu populația sa stabilă de 1883425 de locuitori conform Recensământului din anul 2011, însă potrivit datelor neoficiale ea sare de 3 milioane de locuitori, este unul dintre marile orașe din Uniunea Europeană. Prima mențiune a localității datează din anul 1459, din timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Țepeș, iar în anul 1862 devine capitala Principatelor Unite, Țara Românească și Moldova, unite în anul 1859 sub sceptrul primului domnitor român, Alexandru Ioan Cuza.
Este cel mai prosper oraș din România, un important centru industrial și nod de transport din Europa de Est. Are facilități pentru convenții, instituții de învățământ, zone culturale, centre comerciale și zone de agrement.
Cu aceasta se încheie succinta prezentare a unui furnicar viu, dinamic, complex și interesant, un Babilon modern în care totul pare permis, iar legile, normele și regulile devin fluide într-o țară unde proiectele comune și munca în echipă se căznesc să se urnească, în timp ce responsabilitatea individuală se măsoară mai degrabă în interesul pentru „capra vecinului” decât pentru oile din propria ogradă.
Din capul locului doresc să subliniez că descoperirea personală a capitalei se referă în cea mai mare parte la centrul ei monumental, elegant și uneori stilat, dar în egală măsură haotic, murdar, supra-aglomerat și foarte poluat.
Nu poți să nu remarci frumusețea răpitoare a multor edificii impresionante prin stil și decorații, mă refer la cele care au fost reabilitate, dar în același timp rămâi dezolat și dezgustat și de numeroasele clădiri aflate în paragină, de cele mai multe ori produse ale dezvoltării imobiliare rapace și veroase. Clădiri noi, moderne de locuințe sau birouri coexistă într-o totală dizarmonie cu altele mai vechi, neținându-se cont de nicio lege urbanistică serioasă, afară doar de interesele pecuniare fabuloase care pervertesc și dezumanizează sufletul unui oraș mândru cândva de patrimoniul său elitist și bogat.
De asemenea rămâi stupefiat și nu poți să nu te întrebi până unde poate coborî lipsa de cultură și de educație, când vezi atâtea clădiri pline de semnele mitocăniei și ale comportamentului suburban, consecințe ale lipsei de rigoare și de autoritate în a stopa fenomenul vandalismului edilitar întâlnit de altfel în toată țara, dar care își arată fața monstruoasă cu precădere în București.
Același lucru se poate spune și despre afișajul stradal, care în lipsa spațiilor necesare desfășurării activității în condiții civilizate, a transformat metropola europeană într-un iarmaroc colorat și fără gust.
Este foarte murdară capitala, plină de miasme fetide de la excrementele și urina animalelor de companie, dar și de la bipezii certați cu bunul simț care au prostul obicei să invoce, justificat sau nu, lipsa toaletelor publice. Gunoaiele care zac pe străzi și în parcuri și coșurile de gunoi pline până la refuz, trotuarele pline de zoaie care n-au fost spălate niciodată, cerșetorii peticiți și zgomotoși, dintre care și mulți copii, și oamenii care dorm pe străzi și în parcuri, dar și bolizii de lux, hainele de firmă extravagante și casele mari, trainice și simandicoase pe care nu le găsești prea des în străinătate, dau imaginea unui oraș debordând de energie, în care nu ai cum să te plictisești și în care viața se trăiește trepidant și fără urmă de regret.
Bucureștiul este și un oraș foarte poluat, printre cele mai poluate din Uniunea Europeană. Și nu mă refer aici doar la cele aproximativ un milion de mașini care sufocă traficul la orele de vârf și pentru care găsirea unui loc de parcare devine o aventură riscantă, ci în primul rând la gropile de gunoi ilegale aflate la periferie unde se ard deșeuri intrate în țară tot ilegal, afaceri foarte bănoase cu implicații politice, constituind principala sursă de poluare a unei localități tânjind după aerul curat din vechime.
Și poluarea fonică reprezintă o problemă gravă, șantierele de construcții numeroase nu respectă normele europene în vigoare, traficul infernal în lipsa investițiilor în fluidizarea și modernizarea sa este greu de suportat, cetățenii fiind supuși la un stres permanent.
Apa caldă, încălzirea, carosabilul defectuos și plin de gropi sunt alte probleme ce își așteaptă de ani de zile rezolvarea. Dacă în privința apei calde și a încălzirii de vină este infrastructura învechită a RADET (Regia Autonomă de Stat pentru distribuirea agentului termic), unde nu s-au făcut investițiile necesare, carosabilul plin de gropi, în ciuda lucrărilor permanente, a se citi aici a altor afaceri consistente cu contracte și licitații aranjate pe banii statului, adică a contribuabilului, rămâne mereu același.
Nici parcurile nu arată prea bine, și mă refer aici la grădina publică Cișmigiu aflată într-o stare deplorabilă, având nevoie urgentă de toaletarea arborilor și reamenajarea aleilor și a spațiilor verzi. Este rușinos ca un astfel de parc situat în centru vis-a-vis de Primărie să arate astfel. O emblemă a locului, clasat pe lista monumentelor istorice și amenajat în genul parcurilor engleze, istoria sa se naște în anul 1847, când domnitorul Gheorghe Bibescu a chemat grădinarul peisagist german Wilhelm Mayer, fost director al Grădinilor Imperiale din Viena, și l-a însărcinat să sece balta existentă acolo și să transforme terenul într-o grădină. Tradiția trebuie să meargă mai departe!
Cu toate aspectele negative semnalate, metropola este un oraș frumos. Cu oameni calzi, deschiși și prietenoși, chiar dacă de multe ori indiferenți și mereu grăbiți, insensibili la comorile arhitecturale din jur, Bucureștiul, deși nepromovat corespunzător, a început să fie căutat și admirat de tot mai mulți turiști străini. Pe lângă clișeele binecunoscute – mâncarea gustoasă, femeile frumoase, cluburile din Centrul Vechi renumite pentru distracție, prostituția și drogurile ieftine – orașul atrage și încântă prin aerul său boem, atmosfera relaxantă și de libertate totală, ca să nu spun libertinaj prost înțeles, viața culturală plină de oferte tentante, un grad sporit de siguranță și o rată a criminalității destul de scăzută care îl mențin printre cele mai sigure capitale europene.
Remarc aici ca exemple pozitive transformarea așa-numitelor „circuri ale foamei” din perioada comunistă, foste complexe agroalimentare neterminate, în mall-uri elegante și primitoare și centre comerciale moderne cum ar fi Unirea Shopping Center, București Mall sau Plaza Romania.
Un alt exemplu remarcabil este deschiderea în anul 2015 într-o fostă bancă a librăriei Cărturești Carusel de pe strada Lipscani din Centrul Vechi. Fostă proprietate începând cu anul 1903 a celebrei familii de bancheri Chrissoveloni, după anul 1990 imobilul a fost reabilitat de proprietarul actual, domnul Jean Chrissoveloni, devenind o atracție deosebită atât pentru turiști cât și pentru localnici. Edificiul impresionează prin dimensiunile generoase și mai ales prin amenajarea fidelă modelului inițial.
Așadar în capitală întâlnești totul și de toate, sublimul și abjecția merg la pas alături de geniul nemuritor și prostia însângerată. Orașul este fascinant și ridicol totodată și îmbie la revederi și revizitări. Este locul unde s-a întâmplat totul și unde istoria este rescrisă zi de zi. Este Bucureștiul lui Bălcescu, Iulia Hașdeu, Martha Bibescu, Coandă, Călinescu, Arghezi, Neagu Djuvara și Mircea Cărtărescu. Este al nostru și va rămâne al nostru atâta timp cât există România și românii. Avem datoria să-i perpetuăm trecutul și să-i asigurăm viitorul. Și să-l lăsăm chezășie urmașilor noștri!
Bibliografie:
-Enciclopedia Wikipedia
Ploiești, 16.04.2022
