Volumul II de Wilhelm Georg Berger
Ghid
Continuarea primului volum, şi anume prezentarea cronologică a dezvoltării şi evoluţiei muzicii simfonice romantice, nu se deosebeşte substanţial de precedenta lucrare, având în esenţă aceeaşi structură şi mod de abordare, diferenţele apărând în tratarea mai amănunţită şi mai detaliată a istoriei muzicii simfonice romantice, ţinându-se cont de premizele şi conexiunile care au condus la apariţia acestui curent, ca şi de modalităţile şi mijloacele artistice responsabile pentru şlefuirea şi perfecţionarea marilor opere aferente acestei perioade de timp (1830-1890).
Nici acest al doilea volum nu se vrea şi nu se cere privit ca putând epuiza toată problematica şi tematica propusă, el este însă un ghid complex şi variat, care reuşeşte să convingă cu suficient de multe argumente cititorii asupra utilităţii sale, fiind totodată şi un excelent prilej pentru iubitorii muzicii simfonice de a-şi completa şi îmbunătăţi cunoştinţele şi cultura muzicală.
La fel ca şi în primul volum, limbajul folosit este unul tehnic, nefiind accesibil tuturor categoriilor de cititori, însă cei avizaţi şi dornici de a învăţa şi cunoaşte mai bine valorile muzicii vor fi cu siguranţă mulţumiţi de conţinut, expus şi prezentat cu talent şi dăruire într-o manieră deschisă şi vie, cu multe informaţii interesante despre opere şi creatorii lor, care nu poate să nu suscite interesul şi să anime publicul cititor.
Cartea a apărut în 1972 sub egida aceleiaşi edituri muzicale a Uniunii compozitorilor, şi enumeră compozitorii de geniu care s-au afirmat în epoca romantismului alături de creaţiile lor nemuritoare.
Aşadar nume cunoscute ca Schumann, Brahms, Bruckner, Dvořák, Saint-Saёns, Berlioz, Chopin, Liszt, Wagner, Franck, Mahler şi Ceaikovski au cultivat şi îmbogăţit numeroase genuri muzicale, cu o evoluţie şi un ritm de perpetuare ameţitor: Suita pentru orchestră, Fantasia simfonica, Ciclul de tablouri simfonice, Ciclul de schiţe simfonice, Rapsodia pentru orchestră, Ciclul de variaţiuni de caracter, Uvertura mare de concert, Piesa simfonică de gen sau de virtuozitate, fără a mai adăuga şi poemul simfonic, în care întâlnim subiecte programatice ce cuprind în egală măsură mitologia Greciei antice, file de glorie din istoria popoarelor ca şi natura înconjurătoare sau viaţa societăţii de atunci.
Romantismului şi muzicii romantice nu îi corespund un caracter unitar, iar perspective asupra lor, în sensul larg al noţiunii, al metamorfozelor în timp şi spaţiu, sunt inegal clarificate şi frecvent contradictorii în planul exegezei.
Prin epoca romantică înţelegem uriaşe ansambluri de fenomene, printre care se regăsesc cortegiul curentelor si ramificaţiilor post romantice, impresionismul, expresionismul, laolaltă cu alte direcţii ale muzicii secolului XX, mai vechi sau mai noi.
Încercând o definiţie privitoare la romantism, la atitudinea romantică şi la felul de a fi al romanticului ca sentiment şi ideaţie în muzică, trebuie spus că ele nu au fost preluate direct din literatura, poezia şi paginile de teorie literară ale acelor vremuri, ci au apărut odată cu însuşirea muzicii pur instrumentale de a comunica o stare poetică şi o viziune poetizată, un fond ideatic poetizat prin intermediul mijloacelor specific muzicale.
În speranţa că am reuşit să atrag atenţia asupra limbajului şi caracterului muzicii, îmi reînnoiesc dorinţa de a sugera onorabilului şi stimabilului nostru public, şi în special tinerei generaţii, de a se îndrepta cu toată convingerea spre culmile muzicii simfonice de ieri şi de azi, putând astfel să-i înţeleagă şi să-i aprecieze în mod corespunzător evoluţia de la apariţia sa şi până în zilele noastre.
Cele două volume prezentate au avut menirea şi scopul declarate de a ajuta la împlinirea acestui nobil deziderat.
