20 de ani în Siberia (piesă de teatru)

Amintiri din viață

28.07.2021     

        Acum ceva timp, la Teatrul Național din București am văzut adaptarea cărții „20 de ani în Siberia”, scrisă de Anița Nandriș Cudla, un monument de moralitate și de curaj. Adaptarea cărții, la fel ca și regia și scenografia, aparțin tânărului regizor Sorin Misirianțu și face parte din programul „Procesul comunismului prin teatru” inițiat de regretatul actor și om de cultură Ion Caramitru.

        Din păcate, interesul pentru acest gen de teatru este scăzut, foarte puțini spectatori încumetându-se să iasă din case într-o duminică seara și să onoreze intenția mai mult decât lăudabilă a organizatorilor, sala Amfiteatru arătând dezolant de goală. Chiar dacă premiera piesei a avut loc acum șase ani, m-am bucurat că printre puținii spectatori se numărau și tineri, semn că trecutul nu este atât de ignorat de această categorie de public, așa cum se afirmă și există percepția la nivelul societății.

        Monologul dramatic oferit de actrița Amalia Ciolan a impresionat profund publicul spectator, actița primind la sfârșitul piesei aplauze la scenă deschisă.

        Imaginile proiectate cu lanul de grâu mănos și cerul albastru constituie laitmotivul bine ales, exprimând sugestiv rodnicia acestor pământuri, dar și frumusețea locurilor și hărnicia oamenilor din acele vremuri, trăind în pace și armonie cu natura care îi hrănea.

        Muzica răscolitoare punctează și însoțește cu multă precizie și acuratețe momentele de înalt dramatism redate cu forță și expresivitate de o actriță care își cunoaște foarte bine partitura, reușind să transpună spectatorii atât de veridic în poveste, încât ai impresia că totul se petrece aievea și că ești parte componentă a subiectului.

        Subiectul este pe cât de simplu pe atât de puternic și de convingător, ilustrând tulburătorul destin al unei țărănci cu numai trei clase, de pe mirificele plaiuri ale Bucovinei, pe atunci încă românească, ce își pierde soțul și mama și, împreună cu cei trei băieți,  este nevoită să îndure iadul sovietic al lagărelor de muncă din necruțătoarea Siberie, undeva aproape de cercul polar. Prin exemplul său de sacrificiu, curaj, credință și tărie sufletească nestrămutate,  reușește să supraviețuiască condițiilor inumane și brutalității asupritorilor. Ea revine după 20 de ani cumpliți acasă, în România, în  locurile natale, de unde a fost smulsă pe nedrept și unde își va sfârși zilele, alături de copiii care i-au stat tot timpul alături.

        Simplitatea dar și modestia și curățenia sufletească a țăranului român – fiind nevoit de-a lungul timpului să îndure vicisitudinile istoriei, în special regimul comunist crud și barbara ocupație sovietică – reprezintă, sau ar trebui să reprezinte permanent un memento pentru generațiile tinere de astăzi și de mâine, de a-și cunoaște istoria și de a-și cinsti cum se cuvine eroii, mulți rămași necunoscuți, care s-au ridicat și au luptat împotriva unui sistem absurd, ilegal și irațional.

        Cu atât mai mult, ar trebui promovate și încurajate inițiativele, cum este și cazul celei de față, celor care prezintă publicului larg exemplele de eroism și de sacrificiu ale înaintașilor care au murit pentru libertatea, demnitatea și dreptatea patriei lor. Să sperăm că ele nu vor rămâne doar la nivel artistic!

        Închei cu un citat despre această minunată carte al scriitoarei, jurnalistei și criticului literar Monica Lovinescu, figură emblematică a rezistenței anti-comuniste de la radioul Europa Liberă: „După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară.”