„Comunismul a pierdut partida. Comuniștii însă au câștigat-o. E ca și cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta.”
Lucian Boia, citat din cartea sa „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)”, editura Humanitas, 2016.
Afirmația din titlu cred că nu mai miră pe nimeni, ținând cont de evoluția statului român și a instituțiilor sale în ultimii 33 de ani, după evenimentele dramatice de la sfârșitul anului 1989, evenimente care nici până astăzi nu au fost elucidate, iar justiția nu a condamnat vinovații din spatele lor.
Nu voi face o analiză a evenimentelor scurse în această perioadă. Ea poate fi găsită în alte lucrări ale autorului acestor rânduri. Mă voi referi doar la motivele și cauzele actualei crize sistemice intolerabile a statului roman și voi încerca să-mi motivez afirmația tranșantă cu care mi-am început expunerea.
Cauzele corupției generalizate, sau mai bine zis endemice, care aproape că a paralizat funcționarea normală și eficientă a statului sunt foarte vechi și se pierd în negura timpului. Metehnele, obiceiurile, comportamentul și mentalitatea cu care se confruntă astăzi societatea românească s-au creat în timp, din cauza ocupanților care s-au perindat și au stăpânit, vremelnic (sau nu), aceste meleaguri.
Fiind o țară mică, dar foarte bogată (cel puțin eram cândva) nu am dus lipsă de invadatori care și-au pus amprenta, chiar și fizic, nu doar economic, cultural sau comportamental asupra autohtonilor. Mă tem că ocupația otomană, apoi cea fanariotă și terminând cu cea sovietică, pentru a mă referi la cele mai importante, au lăsat urme mult mai adânci decât alte popoare care ne-au cucerit (exceptând romanii care stau la baza etnogenezei poporului român), și care au rămas bine impregnate în mentalul colectiv al nației române.
Peșcheșul, bacșișul, ciubucul sau, astăzi, șpaga sunt trăsături dominante ale caracterului românului. Fără ele „nu poate exista”, iar statul cu instituțiile sale „nu poate funcționa”. Să fim bine înțeleși, nu toți românii sunt hoți și corupți, însă la nivel social așa se întâmplă lucrurile
Nu am pus doar noi monopol pe corupție, dar nu cred că este bine și nici nu avem ceva de câștigat dacă știm că există și alte popoare sau națiuni care suferă de această meteahnă deloc onorabilă.
A venit apoi comunismul, impus de ocupantul sovietic, care a deformat și mai mult corpusul social deja viciat. După cum bine se știe, comunismul a suprimat proprietatea privată. Totul aparținea statului, adică nimănui, așa că toată lumea a profitat, fiecare după posibilități și nevoi, pentru că toată lumea trebuia să trăiască sau să supraviețuiască, după caz.
Nemaiexistând competitivitate, rentabilitatea muncii, concurență sau valoare, ca în capitalism, românii au învățat să se adapteze la noile condiții, adică să mimeze că fac, conform dictonului de atunci „Voi vă faceți că ne plătiți, noi ne facem că muncim.”
S-a produs nu doar o cruntă degradare materială, socială și economică, ci și o dereglare majoră morală, etică și de percepție a valorilor cu care ne confruntăm astăzi și care ne întârzie parcursul democratic și ne afectează la nivelul deciziilor personale sau de grup.
Odată cu re(integrarea) în instituțiile euro-atlantice avem șansa să modernizăm și să reformăm instituțiile, să ajungem la bunăstarea dorită, dar, în primul rând, să învățăm să respectăm și să aplicăm temeinic ce înseamnă reguli, proceduri și legi coerente și eficiente, fără de care nu se poate construi un stat viabil și puternic.
Revin la afirmația din titlu și cred că marea majoritate a societății constată, din păcate, veridicitatea ei. Noua elită politico-economică desprinsă din sistemul comunist controlează și s-a infiltrat în domeniile cheie ale statului (justiție, poliție, mass-media, servicii secrete, armată, administrație, sănătate sau cultură) și datorită relațiilor și legăturilor vizibile sau invizibile create și consolidate reușește să exploateze și să devalizeze, cu succes, aș spune, avuția națională.
Politica este privită ca posibilitate de îmbogățire rapidă și cu cât mai puțin efort, și nu pentru ceea ce ar trebui să fie scopul și rostul ei esențial, adică rezolvarea treburilor stringente ale țării. Și, de multe ori, cei care încalcă legea scapă nepedepsiți sau primesc pedepse „cu dedicație” fiind eliberați înainte de termen.
Aceste lucruri se cunosc iar exemple de abuzuri și infracțiuni repetate și dintre cele mai grave zguduie societatea și fac nenumărate victime nevinovate. Le amintesc doar pe cele de la Colectiv, crimele de la Caracal, azilele groazei din Voluntari, moartea lăuzei de la Botoșani, accidentul mortal de la 2 Mai sau, mai nou, exploziile de la Crevedia.
Vor reuși instituțiile statului să-și facă, în sfârșit, datoria și să meargă până la capăt? Se vor face reformele mult așteptate și se vor curăța instituțiile de „pilele” de partid și de nepotismele care le blochează activitatea? Vor exista concursuri și numiri politice transparente și pe criterii de integritate morală și probitate profesională, sau se va merge pe filierele obscure și corupte ale partidelor, ca până acum?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt așteptate de prea mult timp de societatea românească. Statul, până acum, a fost incapabil să se ridice la nivelul așteptărilor populației și a eșuat. Reformele necesare funcționării sale au fost întârziate sau nu au fost făcute. Românii sunt profund dezamăgiți și își caută salvarea în țările dezvoltate din Occident.
Țara are nevoie de speranță și de încredere în revirimentul care se lasă atât de mult așteptat. Vor reuși conducătorii statului român să câștige încrederea cetățenilor săi și să rezolve problemele acute și grave ale țării? De răspunsul la această întrebare poate depinde chiar existența sa în viitor. Deocamdată, cetățenii săi mai au încă răbdare…
Sinaia, 27.08.2023