Pe când scânteierile luminii dezmierdau roua caldă a dimineţii şi libelulele săltau sprintene pe luciul apei, trăia undeva în lumea asta mare un rege. Regele Regatului de Mijloc. Era puternic, prosper şi fericit, stăpânea sate, cătune şi oraşe şi se mândrea cu averea sa impresionantă, avere dulce ca nectarul prelins de pe degetele înfometate ale zeilor tiranici şi scumpă la vedere ca floarea înmiresmată din asfinţitul fără somn. Da, copiii lui, cele trei fete, trei comori, destinul şi viitorul său.
Primele două, Catherin şi Elisabeth, erau vesele, petrecăreţe şi mândre. Le iubea ca pe ochii din cap. Se căsătoriseră de timpuriu, îi dăruiseră nepoţi şi preluaseră deja treburile Regatului. Se putea bizui pe ele. Mezina însă, Sara, era tăcută, cuminte, modestă şi studioasă. Cât era ziua de lungă citea şi scria, iubea natura şi vieţuitoarele sale. Făcea plimbări lungi prin vâlcelele şi pădurile Regatului, singură, şi dorea să nu fie însoţită. Nu avea prieteni şi îşi trăia viaţa în visare şi melancolie.
Tatăl său era mâhnit din cauza situaţiei. Ar fi vrut s-o vadă ca pe surorile ei, veselă, plină de viaţă, ajutându-l în complicatele probleme ale conducerii Regatului. La început încercase s-o înţeleagă protejând-o de răutăţile şi insultele surorilor şi ale curtenilor răuvoitori. Apoi văzând că nu poate sau că nu vrea să se schimbe n-a mai băgat-o în seamă, ajungând s-o urască şi a dezmoştenit-o. A împărţit averea doar surorilor ei mai mari dar a lăsat-o să locuiască mai departe în castelul regal, izolând-o şi nedreptăţind-o.
Anii au trecut până când prinţul Regatului de Miazănoapte, Richard, vânând pe domeniile Regatului de Mijloc a văzut-o şi s-a îndrăgostit nebuneşte de ea. Pentru că Regele nu a acceptat cererea în căsătorie, având o neânţelegere din tinereţe cu tatăl băiatului asupra drepturilor de moştenire a domeniilor învecinate, tânărul a răpit-o şi impresionat de povestea fetei s-a întors cu armata împotriva lui.
După un război lung şi un asediu şi mai chinuitor cei doi îndrăgostiţi au triumfat şi au cucerit Regatul de Mijloc. Bătrânul Rege a fost nevoit s-o reprimească în familie dându-i zestrea cuvenită. Şi-a cununat fiica cu tânărul cutezător, bucurându-se acum că are din nou familia completă şi împlinită. A trăit ani frumoşi şi tihniţi alături de nepoţi şi în prietenie cu Regatul de Miazănoapte. La moartea sa a lăsat moştenirea Sarei, pentru că doar ea îi mai fericise sufletul împovărat de ani în clipele grele ale vieţii. Astfel Regatul de Mijloc şi-a găsit liniştea şi strălucirea de odinioară. Am fost şi eu acolo şi-am văzut cum şi astăzi vara grânele cresc cât statul de om şi fructele zemoase cad de prin pomii osteniţi, iar iarna mesele curate sunt pline de bucatele straşnice de peste an şi vinul cântă spornic în butoaiele pântecoase.
