Aparatele de fotografiat imortalizează triumful. Reporterii şi jurnaliştii se îngrămădesc în jurul lui încercând să-i atragă atenţia. Hărmălaia, tumultul şi tensiunea crescândă a sălii îl devorează ameţindu-l dulce. Pentru el astăzi se scrie istoria, istorie încărcată de suferinţe chinuitoare şi izbânzi copleşitoare. Trăia mult, cu patimă şi ardoare parcă se grăbea să nu fie surprins zâmbind prea des. Muncea ca un catâr iar bucuriile îi veneau călcând pe vârfuri. Fericirile avute îl mulţumeau şi nu-i mai rămânea decât să şi le prindă de şirul amintirilor.
„Violonistul secolului” cum era adesea alintat de critici şi de public susţinea prima întâlnire cu presa. Se ştiau foarte puţine lucruri despre viaţa personală, evitând contactele ce puteau deveni familiare sau intime. Renumit pentru discreţie îşi învăluia viaţa într-un mister de nepătruns. Zvonurile sporeau, curiozitatea creştea dar nimeni nu reuşea să-i smulgă o cât de mică declaraţie vinovată. Sfinxul tăcea şi vorbea doar prin vioara-i vrăjită. Muzica întruchipa totul şi îi oferea ce avea nevoie.
Brusc evenimentele se precipitau şi surprindeau pe toată lumea. Secretele ferecate cu grijă în sufletu-i zbuciumat erau pentru prima dată devoalate. Se presupunea că vârsta înaintată îl făcea sentimental şi nostalgic. Slăbiciunea îndărătnică a unui om obosit. Gurile rele spuneau că ceva îl apasă, că se înstrăinase de oameni săturându-se de ei. Succesul te trage după el cu lanţuri de oţel.
Asistenţa entuziastă avea parte de o experienţă pe măsură. Ziarele şi agenţiile de presă publicau cu litere de-o şchioapă titluri incendiare. Viaţa, spectaculoasă şi dramatică, bulversa admiratorii cu trecutul său dureros. Îl încerca de la naştere şi nu îi dădea o clipă de răgaz. Lipsuri, despărţiri dar şi apariţii neaşteptate şi satisfacţii trainice. Pe toate le trăia şi din toate învăţa. Relaţiile afective distorsionate îl îmbărbătau iar visele îi deveneau mai apropiate şi mult mai stăruitoare. Lupta pentru orice dorinţă pentru a i se mai părea îndepărtată. Visele sunt o fata morgana în soarele arzător dar şi curcubeie în ploile abundente.
Un singur om îi marca destinul sinuos. Viaţa este uneori ciudată, iar părinţii au prostul obicei de a fi la fel de ciudaţi. Marinar zdrenţuros dar chipeş şi fermecător a căzut în Franţa în graţiile unei prostituate focoase pe nume Marie. Fata a suspinat după el aşa că Don Juanul jerpelit a promis că se va întoarce cu bani şi vor trăi ca în Noul Paradis! Vorbele au zburat mai iute ca vântul însă faptele au rămas pe loc. Plăcerile de-o noapte au devenit sarcină nedorită obligând sărmana femeie la sinucidere. Nu a uitat ca înaintea gestului fatal să-şi lase noul născut în faţa unei case mici şi neîncăpătoare de la periferia obosită şi chinuită.
Băiatul, căci băiat a fost, a devenit parte a familiei Auville, sterilă, inimoasă şi săritoare. A crescut iubit şi răsfăţat în vremuri grele şi asupritoare. Copilul şi-a iubit la fel de mult „părinţii” pe care i-a respectat şi preţuit nespus. Cu toată sărăcia au reuşit să îl trimită la şcoală unde a fost îndrumat să studieze vioara de un professor devotat. Talentul i-a fost cizelat în turnee unde a uimit prin tehnica unică şi sentimentele puternice transmise. Concursurile câştigate în ţară şi în străinătate au smuls ropote de aplauze câştigând simpatia tuturor. Viaţa a fost frumoasă şi mai presus de toate biruitoare.
Când s-a pregătit să intre în perioada tulbure a nisipurilor mişcătoare numită adolescenţă, familia Auville s-a trezit cu un bărbat elegant şi distins, bine îmbrăcat şi plin de bani. Acesta a afirmat afectat că este tatăl său şi că îi cunoaşte secretele întunecate de la un marinar francez, părtaş printr-o prostituată din oraşul lor la drama amorului tinereţii sale ratate. Vine acum să-şi răscumpere păcatele trecutului şi să-şi salveze fiul mult iubit. Banii oferiţi nu i-au impresionat pe francezi, care l-au privit consternaţi. Gentlemanul calm şi imperturbabil a fost hotărât să-şi pună prin orice mijloace planul în aplicare. Copilul speriat şi confuz s-a lipit de „mama” sa îngropându-şi capul în rochia-i înfoiată. Din senin au apărut mai mulţi oameni forţându-l pe băiat să urce într-o maşină alături de domnul misterios.
Următorii ani l-au aruncat pe micul muzician într-o lume de vis. Înconjurat de dragoste, trăind într-o casă uriaşă şi scăldându-se în bani a lăsat în urmă modesta sa familie şi casa aproape dărăpănată. Locuia la Londra unde tatăl s-a îmbogăţit după ce a scăpat de viaţa mizerabilă de marinar. Jocurile de noroc i-au surâs câştigând o sumă frumuşică pe care mai târziu a investit-o la bursă. Devenind bogat peste noapte şi-a construit cu răbdare şi migală imperiul financiar actual.
Nimeni n-a bănuit însă cum i-a fost tinereţea. Originar din India din părinţi pauperi muncind pământul s-au hotărât să emigreze la capătul lumii în inima celui mai întins imperiu cunoscut vreodată – Londra. Vaporul supraaglomerat cu năpăstuiţi ai soartei cuprinşi de frigurile şi coşmarurile numite speranţă şi încredere a naufragiat în largurile oceanului datorită depăşirii limitei admise. După dezastrul înfiorător şi-a pierdut întreaga familie în valurile neîmblânzite. S-a angajat marinar şi a supravieţuit pentru a da naştere singurului fiu din stirpea sa blestemată şi năpăstuită. El era singura speranţă de a-i moşteni nu atât averea, cu grele cazne dobândită, cât mai ales numele altfel pierdut în abisul ingrat al istoriei.
Cele două soţii nu i-au putut oferi copiii izbăvitori pentru că au murit tinere şi îndurerate. Intenţiona să revină în viaţa lui cu gânduri generoase. Ştia că greşise în ceea ce-l priveşte doar că nu îi plăcea să recunoască şi considera că se mai putea reabilita. Copilul îi semăna, avea voinţă şi era neînduplecat. Îi prevestea un viitor măreţ şi va lupta din răsputeri să se realizeze ca muzician.
Şocul despărţirii de fosta familie părea să se fi estompat şi credea că era cu desăvârşire uitat.
Se înşela amarnic. Şi-a continuat într-adevăr cariera, fiind trimis să studieze la cele mai înalte şcoli şi călătorind să concerteze în toată lumea ca nou geniu muzical şi veritabil tânăr maestru. Relaţiile cu tatăl său se înrăutăţeau pe zi ce trece. Crescând şi maturizându-se afla adevărul despre naşterea-i cumplită şi îşi ura părintele pentru laşitatea faptelor sale. În desele confruntări violente îl învinuia pentru moartea mamei şi traumele copilăriei.
Conducea afaceri şi oameni, poseda pământ, cunoştea secretul banilor uitând tot ce lăsase în urmă. Nu înţelegea cum devenea duşman înverşunat deşi încerca să fie mărinimos cu el. Îi reproşa situaţia privilegiată şi şansa de a-l întâlni când aşa-zişii părinţi nu mai aveau ce să-i ofere.
Situaţia escalada când avea loc discuţia finală. Tatăl şi fiul faţă în faţă cu un trecut chinuitor, un prezent înnegurat şi un viitor incert. Iar fiul va reuşi până la urmă să-şi facă dreptate şi să izbândească. Destăinuirea făcută îl înspăimânta pe eroul nostru. Dacă vroia să moştenească averea trebuia să ducă mai departe numele familiei. Tot ce primea avea un preţ şi era făcut după un plan bine stabilit. El întruchipa doar pionul pe tabla de şah a vieţii adversarului. Hotărârea cădea definitivă şi irevocabilă, asemenea ciocănelului unui judecător grav şi fără complexe; nu-i va oferi niciodată satisfacţie.
Pe moment acceptă învoiala. Se gândea la viitor şi la ce putea face cu toţi banii obţinuţi. Drumul va fi lung, trebuia să joace corect şi sigur pentru a ieşi victorios.
Deocamdată trebuia să-i câştige încrederea. După istovitoare încercări reuşea. Observa altă atitudine, dovedind mai multă îngăduinţă şi mai puţină nervozitate. Lucrurile păreau să se îndrepte între cei doi când cerul se mai lumina odată. În timpul unui turneu senzaţional în Statele Unite primea uluitoarea veste a dispariţiei sale premature. S-a lovit grav la cap în timpul partidei de călărit de după-amiază. Venea cât putea de repede şi asista la monumentala sa înmormântare, prilej de mare ţinută pentru o Londră conservatoare şi plină de reguli şi etichete străvechi.
Primul gând l-a purtat înapoi în Franţa la familia Auville. Reântâlnirea şi-a pierdut din intensitate datorită dispariţiei bătrânului. Soţia, bolnavă şi imobilizată la pat, aproape că nu l-a mai recunoscut. Au trecut mulţi ani, a plecat copil şi s-a întors bărbat.
După ce a îngrijit-o în câteva luni s-a stins şi doamna Auville. A înmormântat-o alături de soţ cu jale şi durere. Şi-a iubit întotdeauna părinţii adoptivi purtându-le dragostea şi recunoştinţa cuvenite.
A rămas singur şi putred de bogat. S-a întors în Anglia realizând un vis mai vechi: deschiderea unei şcoli de muzică pentru copiii fără posibilităţi materiale şi financiare. Având un enorm succes şi-a dedicat impresionanta-i carieră în transformarea talentului multor copii în cariere remarcabile.
Timpul nu l-a iertat aşa cum procedează cu oricare altă fiinţă biologică. Dacă l-a irosit sau ar trebui să se simtă mulţumit nu ar şti să răspundă, nici dacă s-a scurs repede sau încet. Ne trezim într-o zi îmbătrâniţi şi neputincioşi, intrigaţi de situaţie şi de vârstă, neînţelegând ce s-a întâmplat. Trebuie să învăţăm să ne trăim soarta, altfel riscăm să nu ştim sau să nu îndrăznim să mergem mai departe. Fără perdanţi sau câştigători, doar exerciţiul şi experienţa fac diferenţa.
Aşa s-a întâmplat şi cu el, şi-a trăit viaţa. I-ar fi plăcut să retrăiască anumite capitole, să fie el cel care să le dicteze şi să le conducă. Dar regulile sunt demult stabilite, nu facem decât să le respectăm şi să nu le încălcăm. Cine le încalcă îşi pierde echilibrul, al lui, al familiei şi al societăţii. Din acest punct de vedere a reuşit. Deşi impuse le-a respectat fără să crâcnească. Nu s-a pierdut cu firea păstrându-şi demnitatea. A ştiut să-şi iubească publicul necondiţionat şi nu l-a trădat niciodată.
S-a simţit de multe ori singur şi neconsolat. Femeile au trecut prin viaţa lui lăsând amintiri mărunte şi şterse. La unele dintre ele a ţinut mai mult, la altele mai puţin, dar şi-a urmat drumul neclintit, la fel ca regulile nescrise şi intangibile. Recunoştea că nu i-a fost deloc uşor, şi-ar fi dorit copii de la unele iubite. N-a cedat însă şi s-a împăcat cu drumul ales.
După memorabila întâlnire cu presa a mers la cimitir să se roage şi să pună flori la mormintele adevăraţilor părinţi. Apropiaţii spun că nu l-au auzit vorbind despre tatăl său şi că n-a pomenit despre viaţa lui. Rănile s-au închis, nimeni nu ştia dacă l-a uitat sau mai exista în amintirea sa. Un singur lucru dăinuia ca o constantă matematică: nu s-a căsătorit şi nu a avut copii. Promisiunea a fost ţinută, numele familiei a dispărut pentru totdeauna.
Cândva, când munţii păreau mai semeţi şi zăpada mai albă, când iarba creştea la fel de înaltă iar macii însângerau orizontul obosit, lumea tot îşi mai amintea de renumitul muzician. Evocat, lăudat, celebrat şi stimat s-au scris cărţi, s-au făcut filme, s-au instituit premii şi s-au organizat festivaluri în onoarea marelui dispărut. Aura sa străluceşte azi ca şi ieri şi va fascina mâine la fel de mult ca azi. Ceva a lipsit totuşi şi nu a încetat să-l urmărească; identitatea faimei sale. S-a născut anonim şi a murit la fel de celebru. Un om cu multe chipuri, mereu uitat şi mereu descoperit. Omul întreg şi muzicianul anonim. Sau viceversa. El a cunoscut ambele ipostaze. Pentru ele a trăit şi doar ele l-au consacrat. L-au făcut să câştige ceea ce nu putea să piardă niciodată – eternitatea.
